Shannon Walker va zbura împreună cu alţi doi americani şi un japonez, la bordul unei rachete SpaceX. Atât ea, cât şi colegii săi americani, intenţionează să voteze din spaţiu.
O altă americancă, Kate Rubins, care va zbura către Staţia Spaţială Internaţională cu o rachetă rusească, la mijlocul lunii octombrie, a declarat că şi ea va vota din spaţiu, cu un buletin de vot trimis prin poştă. Opţiunea votului prin poştă este foarte populară printre americani anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus.
Regulile de vot variază de la un stat la altul în SUA, însă în Texas, unde se află şi astronauţii americani, în 1997 a fost adoptată o lege care reglementa votul în spaţiu. Începând cu anul 2000, Staţia Spaţială Internaţională este ocupată permanent de cetăţeni americani şi ruşi, care, de obicei, rămân acolo timp de şase luni.
Autorităţile electorale din zona Houston, unde se află Centrul Spaţial Johnson, au creat buletine de vot electronice şi criptate care sunt trimise astronauţilor prin intermediul NASA. Prin e-mail, astronauţii primesc, de asemenea, identificatori unici care le permit să acceseze buletinul, să-l completeze şi să-l returneze pe Pământ autorităţilor locale, potrivit Muzeului Aerului şi Spaţiului. Procedura este practic aceeaşi ca şi pentru ceilalţi americani care votează prin poştă, cu o diferenţă majoră: adresa completată de echipaj este „orbita terestră joasă”.