Prima pagină » Știri externe » Cinci persoane au murit după ce un avionul în care erau s-a prăbuşit în Nevada

Cinci persoane au murit după ce un avionul în care erau s-a prăbuşit în Nevada

Cinci persoane au murit, printre care un pacient şi personalul medical, după ce un avion al companiei Care Flight s-a prăbuşit vineri seara târziu în Nevada.
Cinci persoane au murit după ce un avionul în care erau s-a prăbuşit în Nevada

Incidentul a avut loc în jurul orei 21:15, când centrul de dispecerat al comitatului Lyon a primit mai multe apeluri privind un posibil accident aviatic în apropiere de Stagecoach, Nevada – la aproximativ 45 de mile est de Reno, potrivit unui comunicat al Biroului şerifului din comitatul Lyon citat de ABC News.

Care Flight a confirmat într-o declaraţie în urma accidentului că un avion a ieşit de pe radar în apropiere de Stagecoach, Nevada.

„Cu inima frântă anunţăm că am primit acum confirmarea de la Departamentul de pompieri din Central Lyon County că niciuna dintre cele cinci persoane aflate la bord nu a supravieţuit”, se arată în declaraţia celor de la Care Flight: „Cele cinci persoane aflate la bord erau un pilot, o asistentă de zbor, un paramedic de zbor, un pacient şi un membru al familiei unui pacient. Suntem în curs de notificare a membrilor familiilor acestora”.

Cauza accidentului nu este cunoscută, deocamdată. Autorităţile au declarat că mai multe informaţii despre accident vor fi publicate pe măsură ce vor fi disponibile.