Palestinienii au aruncat cu pietre şi coctailuri Molotov asupra membrilor forţelor de securitate israeliene, iar cinci persoane au fost rănite, a anunţat poliţia israeliană.
Calmul a revenit miercuri după-amiază în zonă, după ce poliţia israeliană a arestat mai mulţi palestinieni.
Ciocnirile au izbuncit după ce 90 de israelieni au fost autorizaţi să meargă pe Esplanada Moscheilor înaintea sărbătoririi Anului Nou Evreiesc. Doi dintre cei 90 de israelieni au fost arestaţi pentru tulburarea ordinii publice, a anunţat poliţia israeliană.
Esplanada este revendicată atât de musulmani, care o numesc Nobilul Sanctuar (Haram al-Sharif), cât şi de evrei, fiind cel mai sfânt loc al mozaismului – Muntele Templului, referire la zidul rămas din al doilea Templu iudaic, distrus de romani în anul 70 d.Hr, şi reprezintă o permanentă sursă de tensiuni între cele două comunităţi.
Evreii sărbătoresc începând de miercuri seară Roş Haşana (Anul Nou Evreiesc). Poliţia isralieană a consolidat măsurile de securitate în jurul Oraşului Sfânt.