Cioroianu: Este importantă menţinerea perspectivei europene a Serbiei
La rândul său, ministrul de Externe elen, Dora Bakoyanis a spus că orice încercare de a lega perspectiva europeană a Serbiei de statutul provinciei Kosovo ar fi greşită şi contraproductivă, omologii român şi bulgar fiind în asentimentul său, în această privinţă.
Ministrul elen de externe a apreciat că statutul provinciei Kosovo este o problemă complexă care trebuie rezolvată "calm şi fără grabă". De altfel, ea a subliniat că diplomaţia ar trebui să aibă o mare şansă de a permite găsirea unei soluţii care să asigure stabilitatea în regiune, contactele pentru restabilirea dialogului dintre Priştina şi Belgrad trebuind continuate.
Întrebată dacă Grecia va recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, Dora Bakoyanis a spus că nu s-a creat încă această situaţie. Ea a precizat că Grecia va monitoriza atent în continuare ceea ce se întâmplă în regiune şi a precizat că orice decizie va fi luată la momentul potrivit în cooperare cu celelalte state din zonă. Ea a adăugat, însă că este necesară o poziţie unificată a UE.
Ministrul bulgar de externe, Ivailo Kalfin a spus la rândul său că, soluţia dorită în ceea ce priveşte Kosovo, a fost găsirea unui compromis şi a apreciat că orice altă variantă în afara unui compromis este "rea". Ministrul a mai spus că în opinia sa, nu trebuie vorbit despre statut, ci despre un proces european care să implice o poziţie constructivă în regiune pentru stabilitate zonei.