- Home
- Externe
-
BELGRAD, (12.07.2012, 06:30)
- Alin Constantin Pilat ,
Cipru doreşte ca data demarării negocierilor de aderare a Serbiei la UE să fie fixată în 2012
Cipru, care se află la şefia semestrială a Uniunii Europene până în decembrie, speră că Serbia va obţine până la sfârşitul lui 2012 fixarea unei date pentru demararea negocierilor de aderare la blocul celor 27 de ţări, potrivit unei declaraţii de miercuri a unui ministru cipriot.

Cipru doreşte ca data demarării negocierilor de aderare a Serbiei la UE să fie fixată în 2012 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Vrem să vedem că meritata candidatură a Serbiei, pe care a obţinut-o în martie (...), va duce, înainte de sfârşitul acestui an şi a mandatului nostru la preşedinţia UE, la o decizie a Consiliului Uniunii Europene privind demararea negocierilor cu Serbia", a declarat ministrul de Externe cipriot, Erato Kozakou-Marcoullis.
Şeful diplomaţiei cipriote a adăugat că s-a deplasat la Belgrad pentru a transmite oficialilor sârbi "ceea ce trebuie făcut pentru a obţine o decizie pozitivă" din partea Consiliului UE.
La rândul său, preşedintele sârb Tomislav Nikolici, a subliniat cât de important este de a obţine cât mai repede o dată fixă pentru demararea negocierilor de aderare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
"Aderarea la UE este obiectivul strategic al politicii externe sârbe, deoarece ea garantează perspective noi pentru dezvoltarea economică a ţării noastre", a declarat Nikolici, potrivit unui comunicat transmis de preşedinţia sârbă.
Condiţia principală pe care Serbia trebuie să o îndeplinească pentru a obţine această dată este ameliorarea relaţiilor sale cu Kosovo.
Ciprul este una dintre cele cinci ţări membre UE care nu a recunoscut independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008 şi la care Serbia se opune ferm.
În acelaşi timp, Ciprul se confruntă cu secesiunea unei părţi din teritoriul său. Treimea nord-estică a insulei şi-a proclamat independenţa sub numele de Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de către Turcia care ocupă acest teritoriu din anul 1974.
Kozakou Marcoullis a precizat că ţara sa nu are intenţia de a recunoaşte independenţa Kosovo, dar că doreşte să fie "un mediator obiectiv" cât timp va fi la şefia Consiliului UE.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe