Pilotul ucrainean Nadia Savcenko şi-a încetat greva foamei

Publicat: 06 03. 2015, 07:37
Actualizat: 27 04. 2020, 07:30

„Vin de la Nadia Savcenko. Pot confirma declaraţiile Serviciului Federal al Penitenciarelor cu privire la hotărarea ei parţială de a pune capăt grevei foamei”, afirmă el într-un comunicat.

„Da, mă simt neplăcut din punct de vedere fizic, dar nu într-atât încât să mor acum … Aşa că este momentul să mănânc nişte pui”, afirmă pilotul ucrainean.

Anterior, în cursul zilei de joi, Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia afirmase că Nadia Savcenko şi-a suspendat greva foamei.

Nadia sau Nadejda Savcenko a fost încarcerată la Voronej pe 8 iulie, iar pe 24 septembrie a fost transferată la Moscova. Ea este acuzată de complicitate la uciderea a doi jurnalişti ruşi în estul Ucrainei.

Un tribunal din Moscova a prelungit pe 10 februarie menţinerea în custodie până la 13 mai a lui Savcenko, considerată un simbol al conflictului între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi aleasă în Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) în timp ce era în detenţie.

Ea a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de menţinerea sa în arest în Rusia.