Manifestanţii, în număr de aproximativ 200, potrivit poliţiei, s-au reunit iniţial într-un perimetru prevăzut în acest scop, sub o statuie a lui Lenin din piaţa mare situată în centrul Moscovei, în momentul în care cele 26 de state membre ale Alianţei participă la summitul de la Bucureşti.
"Ceea ce se întâmplă la Bucureşti nu poate să nu îngrijoreze tinerii. Ceea ce încearcă să facă Statele Unite este să lanseze o nouă cursă a înarmării, o nouă eră", a declarat în faţa manifestanţilor liderul Rosia Molodaia (Rusia Tânără), deputatul Maksim Mişcenko.
Fluturând drapelele organizaţiilor lor, tinerii s-au îndreptat către imobilul care găzduieşte reprezentanţa NATO, în faţa căruia au scandat "Stop NATO", situaţie care a grăbit ajungerea la locul demonstraţiei a poliţiei, care a arestat mai multe persoane.
Douăzeci şi opt de persoane au fost arestate pentru că "au încercat să desfăşoare un marş neautorizat, perturbând liniştea publică", a declarat adjunctul responsabilului de relaţii publice al oraşului Moscova, Evgehni Ghildeev, citat de Itar-Tass.
Mai puţin de 100 de persoane au manifestat joi, la apelul partidului comunist rus, în faţa ambasadei Ucrainei pentru a protesta faţă de planurile de aderare la NATO ale acestei foste republici sovietice, a anunţat agenţia rusă RIA Novosti.
În cursul părţii autorizate a marşului lor, manifestanţii au interpretat o scurtă piesă care lua în derâdere organizaţia nord-atlantică. Protestatarii, deghizaţi în militari NATO au fost pictaţi în portocaliu de doi tineri, unul blond care reprezenta partidul preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko şi unul brunet cu cască neagră, reprezentându-l pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili.
Ei i-au legat unul de celălalt cu ajutorul unor benzi adezive, înainte de a-i transporta în acest fel până la reprezentanţa NATO.
Secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer a anunţat joi că liderii NATO au decis să îşi ia angajamentul să admită în rândurile lor Georgia şi Ucraina, două foste republici sovietice, refuzându-le însă pentru moment statutul de candidat oficial.