Circa 300 de romi atacă o echipă de poliţie în Italia
În timp ce se aflau în patrulare în apropiere de o tabără de romi, unde trăiesc aproximativ o mie de nomazi de diferite naţionalităţi, deşi majoritatea italieni, poliţiştii au recunoscut un rom pe numele căruia era emis un mandat de arest.
În momentul în care l-au arestat, poliţiştii echipei mobile au fost atacaţi de aproximativ 300 de romi.
Poliţiştii au reuşit la timp să se adăpostească în maşină, reuşind să cheme ajutoare. La scurt timp, aproximativ zece maşini ale poliţie şi carabinierilor au ajuns la locul incidentului, reuşind cu greu, după multe ore, să reinstaureze calmul.
Între timp, persoana de etnie romă pe numele căreia era emis un mandat de arest a reuşit să îşi piardă urmele.
În prezent, poliţia a demarat o anchetă pentru identificarea celor aproximativ 300 de romi, care vor fi puşi sub acuzare pentru opunere de rezistenţă şi violenţă.