Circa 500 de zboruri anulate în Suedia din cauza unei greve a piloţilor
Aproximativ 500 de zboruri au fost anulate miercuri în Suedia din cauza unei greve a piloţilor care afectează în total circa 25.000 de pasageri, au anunţat surse din cadrul sindicatelor şi a patronatelor.

Circa 500 de zboruri, anulate în Suedia din cauza unei greve a piloţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Circa 25.000 de pasageri sunt afectaţi. Vin chiar de la (aeroportul internaţional Stockholm) Arlanda şi toate zborurile interne sunt complet blocate", a declarat directorul general al Asociaţiei angajaţilor din transportul aerian, Peter Jeppson.
Doar zborurile interne şi internaţionale ale companiilor suedeze, dintre care SAS, sunt perturbate. Zborurile companiilor străine nu sunt afectate, a precizat el.
Asociaţia piloţilor suedezi (SPF), formată din circa 2.000 de piloţi, a început marţi o grevă de solidaritate după eşuarea negocierilor privind un conflict social în cadrul companiilor regionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Piloţii a patru companii regionale sunt în grevă până la ora locală 23.00 (00.00, ora României), în vreme ce piloţii suedezi angajaţi ai altor companii au decis să-şi întrerupă activitatea până la ora locală 13.00 (14.00, ora României).
"Cele două greve au loc simultan (...) Greva care afectează toate companiile suedeze este o grevă de solidaritate" cu piloţii grevişti ai companiilor regionale, a afirmat preşedintele sindicatului SPF, Gunnar Mandahl.
În afara contractului colectiv de muncă din cadrul liniilor regionale, conflictul a fost stârnit din cauza planului companiei Avia Express de a angaja piloţi prin intermediul unei agenţii pentru a-i despăgubi temporar pe disponibilizaţi.
Pentru a compensa anularea zborurilor, compania feroviară suedeză SJ a anunţat că va adăuga 2.000 de vagoare suplimentare pe liniile sale.
Doar zborurile ambulanţă şi câteva pe distanţe mari s-au desfăşurat în mod normal.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

