Citirea corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo, interzisă

Un judecător militar a interzis să fie divulgat conţinutul corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo după ce a fost la cenzurat de autorităţile închisorii americane, conform unui avocat al apărării.

Urmărește
109 afișări
Imaginea articolului Citirea corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo, interzisă

Citirea corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo, interzisă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această decizie a judecătorului James Pohl, dată vineri dar ai cărei termeni nu au fost făcuţi publici, nu se aplică decât în cazul presupusului organizator al atentatului asupra USS Cole, Abd Al-Rahim Al-Nashiri.

Avocatul lui Nashiri, Richard Kammen, primul acuzat care a fost condamnat la moarte în timpul administraţiei Obama, a declarat că judecătorul "a restrâns notabil capacitatea de a divulga informaţiile aflate, altor persoane decât judecătorului". "În acest moment, sperăm că această decizie va pune capăt controversei", a adăugat Kammen.

Judecătorul a fost sesizat de o cerere din partea apărării lui Nashiri privind decizia directorului închisorii de a controla sistematic corespondenţa dintre deţinuţi şi avocaţii lor. Conform unei decizii a contra-amiralului David Woods, o echipă de agenţi ai serviciilor de informaţii şi a Departamentului Apărării au controlat toate documentele de acest gen.

Controverse pe acest subiect au fost semnalate la Guantanamo, pentru prima dată, în timpul unei audienţe din ianuarie, când judecătorul a dispus aducerea ca martor a directorului închisorii.

Acesta a afirmat în faţa tribunalului militar că această corespondenţă "privilegiată" dintre avocaţi şi clienţii lor nu a fost citită, ci doar "controlată" pentru a fi siguri că nu conţinea "informaţii susceptibile că ar afecta securitatea Statelor Unite".

Avocaţii au protestat faţă de decizia şefului închisorii, argumentând că aceasta "nu permite protejarea în mod corespunzător" a relaţiilor cu deţinuţii.

Avocatul unuia dintre cei cinci acuzaţi de la 11 septembrie a depus o plângere la un tribunal federal din Washington, care va fi făcută publică, "atacând restricţiile impuse asupra corespondenţei" avocaţilor.

Dacă decizia judecătorului Pohl este "adoptată şi pentru alţi deţinuţi", "întrebări majore din această plângere vor persista: controlul asupra corespondenţei mele fără supraveghere judiciară şi cenzura unor întrebări cheie pentru apărare", a declarat James Connell, avocatul lui Ali Abdul Aziz Ali.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici