Şcoala de arte din Mariupol, bombardată de ruşi. Sute de oameni ar putea fi în interior

Publicat: 20 03. 2022, 10:00
Actualizat: 20 03. 2022, 10:57

Reprezentanţii consiliului local din Mariupol susţin că trupele ruseşti au bombardat o şcoală din oraşul asediat. În interior, ar putea fi 400 de persoane care se refugiau din cauza bombardamentelor.

Oficialii spun că imobilul a fost distrus în noaptea de sâmbătă spre duminică şi că oamenii sunt prinşi sub ruine. Se ştie că în interior se adăposteau femei, copii şi bătrâni.

Informaţii despre victime nu au fost încă furnizate.

Bombardarea şcolii urmează atacului asupra teatrului din Mariupol. Acesta a avut loc săptămâna trecută şi sute de persoane aflate într-un adăpost subteran au rămas sub dărâmături.

Mariupol s-a confruntat cu bombardamente masive din partea Rusiei, care au lăsat oraşul fără electricitate şi apă.

Se estimează că peste 2.400 de oameni au murit în interiorul oraşului, iar autorităţile au fost nevoite să sape gropi comune pentru a îngropa cadavrele.

Sâmbătă, în jur de 4.000 de oameni au putut ieşi din oraş. Ucrainenii susţin că mii de refugiaţi au fost duşi cu forţa în oraşe din Rusia, dar informaţia nu a putut fi verificată din surse independente.