- Home
- Externe
- GAZA, (21.11.2012, 01:47)
- Ana Borlescu
Clădirea biroului AFP din Gaza a fost lovită de un raid israelian
Clădirea în care se află biroul AFP din Gaza a fost afectată de un atac aerian israelian, conform unui fotoreporter AFP.
Urmărește
211 afișări
Clădirea biroului AFP din Gaza a fost lovită de un raid israelian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fotoreporterul, Mahmoud Hams, care se afla în biroul agenţiei aflat la etajul patru al turnului ce cuprinde şi un centru comercial la parter, a precizat că nici el nici vreun alt angajat al AFP nu au fost răniţi, adăugând că trei rachete par a fi lovit etajul şase al clădirii.
"Eram în birou împreună cu un coleg şi dintr-o dată am auzit o explozie care nu părea să se fi produs foarte aproape deşi zguduise clădirea, însă ne-am dat seama că avusese loc deasupra noastră", a explicat acesta.
"Aproximativ cinci minute au trecut după care am auzit alte două explozii puternice care au zguduit din nou clădirea, iar radioul poliţiei a început să transmită că imobilul nostru, turnul Naama, a fost lovit", a adăugat Mahmoud Hams.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Mi-am luat aparatul foto şi am ieşit; pe holuri era fum. Am fugit afară din clădire. Când am ajuns în stradă, sosiseră pompierii şi ambulanţele. Fum şi câteva flăcări ieşeau dntr-un birou de la etajul şase. Nu păreau să existe victime", a declarat fotoreporterul.
Armata israeliană a confirmat că a vizat imobilul de opt etaje situat în cartierul Rimal, în plin centrul oraşului Gaza.
"Am atacat etajul şapte al clădirii. Din câte ştim, Hamas (aflat la putere în Gaza) are un centru de informaţii militare acolo", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, care a numit atacul israelian ca fiind "chirurgical" fără a da alte detalii.
Imobilul adăposteşte la etajele inferioare un centru comercial.
Ostilităţile au continuat marţi între Israel şi Hamas, marcate de bombardamente soldate cu morţi în Gaza, o nouă lansare de rachete către Ierusalim şi moartea primului soldat israelian, pe fondul unor intense eforturi diplomatice de a impune un armistiţiu.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe