Deasupra centralei este vizibil un nor de fum alb, iar mai mulţi angajaţi au fost răniţi, conform presei japoneze.
Surse guvernamentale au declarat că explozia a avut loc sâmbătă, în jurul orei locale 16.00 (9.00, ora României), iar Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei, a precizat că explozia a avut loc după o replică seismică, aceasta determinând şi prăbuşirea clădirii.
Nivelul de radioactivitate în zonă este de 20 de ori mai mare decât cel normal, a precizat televiziunea japoneză NHK.
Cele două centrale nucleare Fukushima, aflate în apropierea epicentrului cutremurului de vineri, au înregistrat avarii la sistemele de răcire.