Agenţii de securitate care însoţeau un convoi american au ucis nouă civili în Bagdad

Publicat: 17 09. 2007, 10:42
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

Un convoi al Departamentului de Stat american a fost ţinta unui atac armat, duminică după-amiază, la Bagdad, gărzile de securitate fiind nevoite să deschidă focul într-o zonă rezidenţială, unde au omorât nouă civili.

Schimburile de focuri au avut loc în cartierul Mansur după o explozie care a vizat convoiul diplomatic. "Ca reacţie, agenţii de securitate au deschis focul pentru a se apăra", se arată într-un comunicat oficial.

Oficialii irakieni susţin însă că reacţia agenţilor de securitate a fost exagerată, având ca rezultat moartea unor civili nevinovaţi. "Guvernul irakian va investiga incidentul şi probabil va retrage autorizaţia companiei de securitate", a anunţat generalul Abdul-Karim Khalaf, purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian de Interne.

"Agenţii de securitate au deschis focul la întâmplare spre civili. Este vorba de o crimă", a explicat Khalaf.