Claude Bartolone doreşte o clarificare rapidă a situaţiei personale a preşedintelui francez
„Sper, în special, că, atât Valérie Trierweiler, cât şi François Hollande, vor reuşi să iasă cât mai bine posibil din povestea lor personală”, a declarat Bartolone, care a fost invitatul emisiunii „BFM politic”, de la BFMTV/LePoint/RMC.
„Sper, pentru fiecare dintre ei, că vor reuşi să iasă cât mai repede posibil din această situaţie şi că vor putea fi fericiţi”, a adăugat el, anunţând că a divorţat – „am trecut prin aşa ceva”, a spus el.
„Ei trăiesc, la fel ca şi 50 la sută dintre cuplurile din regiunea pariziană, o situaţie delicată”, a continuat Bartolone, apreciind că „ar trebui să se facă o clarificare atât pentru Valérie Trierweiler, cât şi pentru François Hollande”.
La începutul săptămânii, François Hollande a promis să „clarifice” situaţia cuplului înaintea deplasării în Statele Unite, la 11 februarie, la invitaţia preşedintelui american, Barack Obama, şi soţiei sale, Michelle.
Spitalizată la 10 ianuarie în urma unor dezvăluiri ale publicaţiei Closer privind o relaţie amoroasă a preşedintelui francez cu actriţa Julie Gayet, Trierweiler, în vârstă de 48 de ani, a părăsit spitalul parizian Pitié-Salpêtrière sâmbătă după-amiază şi „se odihneşte” la reşedinţa prezidenţială La Lanterne, în apropiere de Versailles, potrivit biroului său.
Întrebat cu privire la rolul Primei Doamne, care nu are statut oficial în Franţa, Bartolone a dezvăluit că în situaţia lui Trierweiler „se vede clar că a existat o problemă”.
„Nu a mai putut să fie jurnalistă pe teme politice (…), a fost foarte dificil pentru ea să-şi găsească o situaţie profesională”, a răspuns el.