Clopotele au bătut pentru Vaclav Havel în prezenţa mai multor lideri ai lumii. Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, printre invitaţi - GALERIE FOTO

Clopotele au răsunat vineri pentru Vaclav Havel în Praga, unde numeroase personalităţi ale lumii au venit să prezinte alături de cehi un ultim omagiu fostului preşedinte şi eroului "revoluţiei de catifea" anticomuniste din 1989.

Urmărește
537 afișări
Imaginea articolului Clopotele au bătut pentru Vaclav Havel în prezenţa mai multor lideri ai lumii. Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, printre invitaţi - GALERIE FOTO

Clopotele au bătut pentru Vaclav Havel în prezenţa mai multor lideri ai lumii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 1.000 de invitaţi au asistat la ceremonii, inclusiv la o slujbă religioasă ţinută în Catedrala Saint-Guy a Castelului Praga. Un moment de reculegere, respectat în toată ţara, a fost marcat de clopotele bisericilor cehe.

Preşedintele Nicolas Sarkozy a sosit la Praga în pofida crizei franco-turce, dar şi secretarul de Stat Hillary Clinton şi soţul său, fostul preşedinte american Bill Clinton, premierul britanic David Cameron şi fostul secretar de Stat american de origine cehă Madeleine Albright.

Toată Europa se reuneşte în jurul memoriei lui Vaclav Havel. Care este mesajul acestui om? Să ai convingeri. Să lupţi pentru ele. Să promovezi dialogul şi respectul. Să îţi priveşti trecutul şi să tragi concluziile pentru viitor", a declarat Sarkozy cu puţin înainte de ceremonie.

Slujba de înmormântare de la Catedrală este celebrată de arhiepiscopul Pragăi, Dominik Duka, şi episcopul Vaclav Maly, ambii foşti deţinuţi politici ai regimului comunist, care s-a prăbuşit în urma "revoluţiei de catifea" condusă de Vaclav Havel, în noiembrie-decembrie 1989.

"Preşedintele, omul politic, intelectualul şi artistul a murit, bărbatul pe care ni-l amintim cu recunoştinţă şi respect", a declarat preşedintele ceh Vaclav Klaus, în timpul ceremoniei de adio de la Catedrala Saint-Guy.

"Îmi amintesc cum domnul Havel a apărat curajos drepturile omului într-o epocă în care acesteau erau refuzate sistematic poporului ceh", a declarat la rândul său Papa Benedict al XVI într-un mesaj citit de cardinalul Giovanni Coppa.

Vaclav Havel era "unul dintre cei mai respectaţi oameni ai planetei noastre în ultimii 20 de ani", a declarat Madeleine Albright, prietenă apropiată a lui Havel.

Simbol al luptei pentru libertate şi democraţie, Vaclav Havel a încetat din viaţă duminică, în somn, la vârsta de 75 de ani, în casa sa de la ţară, la 150 de kilometri de Praga.

Ceremonia religioasă din Catedrala Saint-Guy a fost transmisă în direct de postul public de televiziune Ceska Televize (CT), iar în cartierul Hradcany au fost montate ecrane uriaşe, în jurul Castelului, sediul preşedinţiei cehe.

Alena Bartonova, 33 de ani, a parcurs 120 de kilometri pentru a veni la Praga şi a asista la ceremonii, împreună cu soţul şi fiul ei în vârsta de şase ani.

"Vaclav Havel a fost o autoritate morală, un simbol al sfârşitului comunismului", a declarat aceasta pentru AFP adăugând că "este ca şi cum am fi pierdut un apropiat".

Un portret uriaş al lui Vaclav Havel a fost instalat pe faţada Muzeului Naţional, iar praghezilor le-au fost distribuite mici panglici tricolore albastru-roşu-alb, culorile steagului ceh, cu o panglică neagră, marcând doliul. De asemenea, la metrou se puteau vizualiza citate din opera fostului preşedinte.

Slovacia a decretat şi ea zi de doliu naţional, Vaclav Havel fiind preşedintele fostei Cehoslovacii între anii 1989 şi 1992.

În Polonia, a fost inaugurată o stradă din Gdanks care poartă numele Vaclav Havel, aici luând fiinţă sindicatul Solidaritatea şi fiind oraşul de reşedinţă a liderului istoric al acestui sindicat, Lech Walesa, participant la ceremonii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici