Kurt Westergaard, în vârstă de 75 de ani, care beneficiază de protecţia poliţiei, va fi recompensat pentru „angajamentul său inflexibil în favoarea libertăţii presei şi opiniei, precum şi pentru curajul de a apăra valorile democratice, în pofida ameninţărilor cu violenţe şi chiar cu moartea”, au explicat organizatorii evenimentului.
Premiul este decernat cu ocazia unui colocviu internaţional al reprezentanţilor instituţiilor de presă desfăşurat începând cu 2005 în Potsdam. Tema conferinţei din 2010 este libertatea presei. În cadrul conferinţei, Angela Merkel urmează să rostească un discurs pe tema libertăţii presei.
Kurt Westergaard beneficiază de protecţia poliţiei după apariţia caricaturilor sale în publicaţia daneză Jylands-Posten pe 30 septembrie 2005.