O mulţime considerabilă, formată din rude, oficiali şi persoane anonime din Franţa şi Israel s-a reunit la prânz în imensul cimitir Har Hamenuhot, unde urmează să fie înhumaţi Yohav Hattab, Yohan Cohen, Philippe Braham şi François-Michel Saada.
Cadavrele celor patru victime, înfăşurate în şaluri de rugăciune albe şi albastre, au fost depuse pe un catafalc în faţa mulţimii, sub un cort care le protejează de soarele arzător.
„Era îndrăgostit de Israel, voia să trăiască aici şi va trăi aici”, a declarat Jonathan, fiul lui François-Michel Saada, aprinzând o lumânare în faţa sicriului tatălui său.
„Philippe, apără-mă, apără-i pe Shirel şi Naor şi Ella şi Elad”, copiii lor, a spus la rândul său Valérie Braham, soţia lui Philippe Braham, clătinându-se.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin participă, de asemenea, la aceste funeralii, la care Franţa este reprezentată de ministrul Ségolène Royal.
„Nu putem permite ca în 2015, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, evreilor să le fie teamă să meargă pe străzile din Europa purtând kippa şi tzitzit” (ciucuri), a declarat preşedintele israelian în cadrul funeraliilor.
El a afirmat, de asemenea, că evreii din Franţa sunt bineveniţi în Israel dar că nu ar trebui să se instaleze în această ţară doar de teama atentatelor.
„Dragii mei fraţi şi surori, evrei din Franţa, sunteţi bineveniţi”, a declarat Rivlin. „Dar nu puteţi să vă întoarceţi în căminul ancestral din cauza îngrijorării, a disperării, din cauza distrugerii sau temerilor faţă de terorism”, a continuat el. „Vrem să alegeţi Israelul din dragoste pentru Israel”, a spus preşedintele israelian.
Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat marţi că liderii din lumea întreagă încep să înţeleagă ameninţarea reprezentată de extremismul islamist după atentatele de săptămâna trecută din Franţa.
„Cred că cei mai mulţi înţeleg – sau cel puţin încep să înţeleagă – că terorismul exercitat de islamul extremist reprezintă o ameninţare clară şi reală pentru pace în lumea în care trăim”, a declarat Netanyahu.
La rândul său, Ségolène Royal a declarat că antisemitismul „nu îşi are locul în Franţa” şi a exprimat „hotărârea negreşită” a Guvernului francez de a lupta împotriva actelor care vizează evreii.
„Antisemitismul nu îşi are locul în Franţa”, a declarat Royal. „Vreau să vă asigur de hotărârea negreşită a Guvernului francez de a lupta împotriva tuturor formelor de acte antisemite”, a adăugat ea.