CNN a raportat că nu există niciun indiciu că Thomas Crooks, suspectul în vârstă de 20 de ani în cazul tentativei de asasinare a lui Trump, ar avea legătură cu complotul.
Serviciile secrete americane şi echipa de campanie a lui Trump au fost informate cu privire la complot înainte de mitingul de sâmbătă, a postat un reporter CNN pe X, citând un oficial american din domeniul securităţii naţionale.
Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că agenţia a „adăugat recent resurse şi capacităţi de protecţie la echipa de securitate a fostului preşedinte”.
Administraţia de la Teheran a ameninţat în repetate rânduri să se răzbune pentru uciderea de către armata americană a lui Qasem Soleimani, comandantul Corpului Gărzilor Revoluţiei Islamice, în ianuarie 2020.