Gata de luptă: Sute de americani de extremă dreapta s-au strâns în Gettysburg pentru ”a face dreptate”

Publicat: 06 07. 2020, 14:09
Actualizat: 06 07. 2020, 14:11

Sute de oameni înarmaţi, de extremă dreapta, s-au strâns pe locul celei mai sângeroase bătălii din Războiul Civil, convinşi că extremiştii de stânga vor arde steagul american, de 4 iulie, relatează BBC.

Oamenii s-au adunat furioşi, în urma unei postări pe Facebook care suna în acest fel: „O să oferim copiilor drapele micuţe pe care să le poată arunca în foc, în siguranţă”.

Pe Facebook a apărut şi o postare anonimă cu următorul mesaj: „Haideţi să ne strângem, să dăm foc steagurilor în semn de protest pentru criminali şi pentru animalele îmbrăcate în albastru”.

S-a dovedit că toată această mişcare a fost de fapt o farsă.

„Nu contează dacă a fost sau nu o farsă”, a spus un bărbat furios, care a călătorit din Virginia, tocmai până în Gettysburg.

„Asta este o ameninţare şi dacă nu ne facem vocile auzite cu privire la situaţie, o să pară că totul este ok”, a adăugat bărbatul furios.

Nu este clar dacă există vreo legătură între mesajele publicate pe Facebook şi gruparea Antifa – extremiştii de stânga.