- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Coasta de est a SUA, în alertă la apropierea uraganului Earl, redevenit de categoria a 4-a
Locuitorii statelor de coastă americane North Carolina şi Virginia se pregăteau miercuri de sosirea uraganului Earl, care s-a intensificat şi a devenit din nou de categoria a 4-a, cu rafale de vânt de până la 216 kilometri pe oră, autorităţile locale ordonând evacuări.
Coasta de est a SUA, în alertă la apropierea uraganului Earl, redevenit de categoria a 4-a (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La apropierea uraganului şi înainte de sfârşitul de săptămână prelungit al Zilei Muncii (serbată în prima zi de luni din septembrie, n.red.), în cursul căruia foarte mulţi americani merg încă la plajă, autorităţile locale au ordonat evacuarea unor zone de coastă din statul North Carolina.
Marina americană şi Corpul Puşcaşilor marini ar putea fi constrânşi să îşi deplaseze navele şi avioanele din porturi şi baze militare situate de-a lungul coastelor.
În North Carolina, aproximativ 60 de membri ai Gărzii Naţionale au fost chemaţi pentru a participa la pregătirile în vederea sosirii uraganului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
Preşedintele american, Barack Obama, care a discutat la telefon miercuri dimineaţă cu administratorul agenţiei americane de gestionare a crizelor (FEMA), Craig Fugate, a subliniat necesitatea de a "face totul pentru a proteja locuitorii" şi a cerut acestora din urmă să se supună ordinelor de evacuare.
El a făcut un apel la populaţie "să se pregătească pentru orice scenariu, inclusiv cele mai rele".
FEMA precizase marţi că a distribuit statelor ameninţate apă, produse alimentare, pături şi generatoare electrice.
Uraganul, care scăzuse în intensitate în timpul nopţii de marţi spre miercuri, s-a intensificat din nou miercuri, cu rafale de vânt de până la 216 kilometri pe oră. El a urcat astfel o treaptă pe scara Saffir-Simpson, ajungând din nou să fie inclus în categoria 4, din 5, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), cu sediul la Miami.
La ora 21.00 GMT (24.00, ora României) miercuri, Earl se afla la 1.010 kilometri sud-sud-est de Cap Hatteras, la extremitatea de est a statului North Carolina. Uraganul se deplasează cu o viteză de 28 de kilometri pe oră către nord-vest, a anunţat NHC.
O parte a coastelor statelor North Carolina şi Virginia au fost plasate în stare de alertă ciclonică, ca şi insula San Salvador din Bahamas.
Un ordin de evacuare obligatoriu a fost emis pentru cele câteva mii de turişti şi 800 de locuitori ai insulei Ocracoke (din North Carolina), care nu este legată de continent decât prin feribot.
Potrivit previziunilor NHC, Earl ar urma să ajungă pe coastele americane în noaptea de joi spre vineri. Dar miercuri după-amiază, un val de proporţii urma să lovească ţărmurile statului South Carolina. Uraganul urmează să ajungă pe coasta americană şi ar putea afecta şi nord-estul ţării, precum şi provinciile maritime ale Canadei.
Meterologii americani au avertizat că unele zone de coastă mai joase ar putea fi grav afectate, existând riscul unor "pagube catastrofale".
Earl a provocat importante pagube în Caraibe, în special în teritoriile franceze Saint-Martin şi Saint-Barthelemy, precum şi la Puerto Rico, fără a se solda însă cu victime.
Uraganul este urmat de furtuna tropicală Fiona, care, la ora 21.00 GMT (24.00, ora României), se afla la 225 de kilometri nord de Anguilla. Ea se deplasa către nord-vest, cu rafale de vânt de până la 95 de kilometri pe oră, potrivit NHC.
Sezonul uraganelor în Atlantic, ce cuprinde perioada 1 iunie-30 noiembrie, ar putea fi în acest an "unul dintre cele mai distrugătoare" înregistrate vreodată, avertizase în iunie Agenţia americană oceanică şi atmosferică (NOAA).
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO