Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie ar putea crea turbane antiglonţ

Marea Britanie ar putea crea turbane antiglonţ

Oameni de ştiinţă britanici lucrează la crearea unor turbane antiglonţ pentru ofiţerii de poliţie aparţinând religiei sikh, care vor să facă parte din unităţi de luptă cu arme de foc, informează cotidianul Daily Express.
Marea Britanie ar putea crea turbane antiglonţ
08 mai 2009, 15:55, Știri externe

Acest cult religios cere bărbaţilor să poarte turban, dar căştile de poliţie sunt prea mici pentru a fi puse deasupra acestuia.

În Marea Britanie există peste 2.000 de ofiţeri de poliţie şi personal de asistenţă din religia sikh.

"Ofiţerilor sikh le-a fost interzis să devină ofiţeri în unităţi combatante pentru că religia noastră nu ne permite să ne scoatem turbanul", a declarat inspectorul Gian Singh Chahal, vicepreşedintele Asociaţiei britanice de poliţie de religie sikh.

"Trebuie să ne adresăm Ministerului de Interne şi forţelor de poliţie şi să le câştigăm aprobarea, astfel încât ofiţerii sikh să poată deveni ofiţeri combatanţi şi de ordine publică, purtând în acelaşi timp turbane. (…) Cred că există voinţă din partea şefilor de poliţie, dar nu încă din partea Ministerului de Interne", a continuat el, potrivit Police Review.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat joi că "este resposabilitatea forţelor individuale de a face ajustări rezonabile pentru adaptarea la religia sau credinţele ofiţerilor individuali".

Soldaţii sikh care au luptat în armata britanică au refuzat să poarte căşti de protecţie în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, peste 80.000 fiind ucişi.