„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă şi Serviciul de meteorologie local au precizat că, începând cu data de 25 noiembrie 2019, există un risc ridicat pentru fenomene şi condiţii meteo foarte intense, generate de prezenţa unui câmp ciclonic care traversează în această perioadă teritoriul elen”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.
Sursa citată mai informează că „a fost emis şi un cod roşu de furtună (precipitaţii puternice, descărcări electrice, intensificări ale vântului) pentru regiunile Macedonia Centrală (unităţile administrative Salonic, Pieria, Halkidiki, Kozani, Imathia, Pella, Kilkis), Thessalia (Larissa, Magnisia, Karditsa, Trikala) şi Peloponez (Argolida, Arkadi), respectiv cod portocaliu pentru regiunile Tracia (Serres, Drama, Kavala, Xanti, Rodopi, Evrou), Macedonia de Est (Florina, Grevena, Ioannina), insuleleDodecanese (Thasos, Limnos, Samothraki, Lesvos, Samos, Kos, Ikaria) şi nord-estul insulelor din Marea Egee (la graniţa cu Turcia)”.
De asemenea, în celelate zone ale Greciei, condiţiile meteo sunt normale pentru această perioadă, autostrada Atena – Korint fiind redeschisă circulaţiei în dimineaţa acestei zile.
MAE precizează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30210 6728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, „cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076”, potrivit sursei menţionate.
MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.