Prima pagină » Știri externe » Statele NATO ar putea propune la Bucureşti să trimită noi trupe în Afganistan

Statele NATO ar putea propune la Bucureşti să trimită noi trupe în Afganistan

Ministrul danez al Apărării, Soren Gade, a declarat vineri la Washington că statele membre NATO ar putea propune mobilizarea a peste 1.000 de soldaţi suplimentari în Afganistan, cu ocazia summitului Alianţei de la Bucureşti, de la începutul lui aprilie.
Statele NATO ar putea propune la Bucureşti să trimită noi trupe în Afganistan
14 mart. 2008, 19:01, Știri externe

"Cred că vor fi mai mulţi soldaţi NATO în Afganistan după summitul" care va avea loc în perioada 2-4 aprilie, a declarat Gade, după o întrevedere cu omologul său american, Robert Gates.

"Acest lucru ar putea reprezenta o creştere cu peste o mie" de persoane, a adăugat el.

Ministrul a cerut NATO şi Uniunii Europene să furnizeze mai mulţi militari, fonduri şi alte forme de sprijin pentru securitatea şi reconstrucţia Afganistanului, adăugând că Europa a uitat motivele războiului din această ţară: atentatele de la 11 septembrie, de la New York şi Washington.

"Oamenii au uitat 11 septembrie, cel puţin Europa", a precizat acesta. "Nu ar trebui să uităm niciodată că suntem acolo pentru a împiedica un nou 11 septembrie", a conchis ministrul danez.