COM: Un atentat care face ca alegerile din Franţa să fie deschise oricărui rezultat

Să privim lucrurile oarecum detaşat: un pion oarecare atacă o maşină de poliţie, o acţiune ce şi-a luat obolul de vieţi, dar care poate părea, în logica teroristă, un eşec.

Nu este aşa.

Atentatul a trezit deja în rândul publicului francez resentimentele legate de modul în care autorităţile reuşesc să administreze problema terorismului.

Să numărăm: 7 atentate înainte de 2015, la care se adaugă 9 ianuarie 2015 – Charlie Hebdo, 3 februarie 2015, 19 aprilie 2015, 26 iunie 2015, 21 august 2015, 13 – 14 noiembrie 2015 (Bataclan, Stade de France), 1 ianuarie 2016, 7 ianuarie 2016, 13 iunie 2016, 14 iulie 2016 (NIsa), 19 iulie 2016, 26 iulie 2016, 19 august 2016, 30 august 2016, 2 septembrie 2016, 4 septembrie 2016, 8 septembrie 2016, 3 februarie 2017, 16 martie 2017, 18 martie 2017, 20 aprilie 2017.

Poţi să nu vorbeşti de un eşec al autorităţilor? Poţi evita, locuitor al Nisei sau al Parisului sau al Franţei, pornirea de revoltă împotriva oricui, fie el preşedinte de stat, şef de serviciu secret, şef de poliţie sau doar simplu poliţist? Nu ţi se par potrivite orice măsuri extreme, poţi să nu dai dreptate discursului populist?

Să privim numerele: în 2016, 70% dintre francezi nu aveau încredere în Guvern, 64% priveau viitorul cu neîncredere şi 43% se simţeu nemulţumiţi şi descurajaţi, respectivele procente fiind printre cele mai mari din UE; bulgarii, spaniolii sau ungurii aveau procente mai bune. În acest an, Franţa avea al doilea cel mai nemulţumit şi descurajat cetăţean dintre ţările în care se desfăşurau scrutinuri electorale, după Slovenia. Un alt sondaj din acest an, realizat de firma de marketing Edelman, găsea în Franţa unul dintre cele mai scăzute niveluri ale încrederii în Guvern din 28 de state, după Africa de Sud, Polonia, Brazilia şi Mexic.

Ce reclamă oamenii? Eşecul „sistemului” social, lipsa de securitate, inechitatea socială – unii, mulţi, sărăcesc peste măsură, alţii, puţini, se îmbogăşesc peste măsură – , lipsa liderilor autentici, lipsa oportunităţilor, nevoia unei schimbări.

Cum bine observa cineva, ecuaţia este simplă: populism egal cu lipsa încrederii în sistem plus temeri de natură economică şi socială plus dispariţia încrederii în instituţiile statului. Toate, însumate, înseamnă o lume numai bună pentru idei radicale, pentru conflicte etnice, pentru temeri şi sărăcie şi izolaţionalism, pentru lideri extremişti.

O lume a fricii, în care să nu te poţi bucura, pur şi simplu, de viaţă.

Unii vor spune că unele din măsurile promovate de un lider populist – legi antimigraţie, controale mai stricte la frontiere, dezvoltarea unui stat poliţienesc – ar putea pune beţe în roate teroriştilor, dar când au fost astfel de măsuri piedici pentru nişte inşi determinaţi şi cu ceva finanţare?

Vom vedea dacă şi câţi dintre alegătorii francezi vor face o analiză corectă înainte de a pune ştampila pe un candidat sau altul sau dacă vor acţiona sub impulsul momentului. Din păcate pentru ei, atentatul a venit exact la momentul potrivit pentru a cântări foarte mult în economia alegerilor.