Comandant al HTS, numit ministru al apărării în Siria

Noii conducători ai Siriei l-au numit pe Murhaf Abu Qasra, o figură importantă în insurgenţa care l-a răsturnat pe Bashar al-Assad, în funcţia de ministru al apărării în guvernul interimar, a declarat sâmbătă o sursă citată de Reuters.

Urmărește
312 afișări
Imaginea articolului Comandant al HTS, numit ministru al apărării în Siria

Murhaf Abu Qasra

Abu Qasra, cunoscut şi sub numele de război Abu Hassan 600, este o figură importantă în gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care a condus campania care l-a înlăturat pe Assad luna aceasta. El a condus numeroase operaţiuni militare în timpul revoluţiei siriene, a precizat sursa.

Liderul de facto al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a discutat despre „forma instituţiei militare în noua Sirie” în timpul unei întâlniri cu facţiunile armate sâmbătă, a raportat agenţia de ştiri de stat SANA.

Premierul Mohammed al-Bashir a declarat săptămâna aceasta că ministerul apărării va fi restructurat.

Bashir, care a condus anterior o administraţie afiliată HTS în provincia nord-vestică Idlib, a declarat că va conduce un guvern de tranziţie de trei luni.

Tot sâmbătă, Comandamentul General aflat la putere l-a numit pe Asaad Hassan al-Shibani în funcţia de ministru de externe. O sursă din noua administraţie a declarat pentru Reuters că acest pas „vine ca răspuns la aspiraţiile poporului sirian de a stabili relaţii internaţionale care să aducă pace şi stabilitate”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici