Prima pagină » Știri externe » Comandantul forţelor americane din Afganistan: Talibanii şi autorităţile afgane au discutat în secret despre un potenţial armistiţiu

Comandantul forţelor americane din Afganistan: Talibanii şi autorităţile afgane au discutat în secret despre un potenţial armistiţiu

Oficialii talibani au discutat în secret cu autorităţile afgane pe tema unui potenţial armistiţiu, a declarat generalul John Nicholson, comandantul forţelor americane din Afganistan, informează site-ul postului BBC News.
Comandantul forţelor americane din Afganistan: Talibanii şi autorităţile afgane au discutat în secret despre un potenţial armistiţiu

Generalul american a adăugat că în discuţii au fost implicaţi oficiali din alte ţări şi de la organizaţii internaţionale.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a propus demararea unor negocieri în luna februarie, însă la acel moment talibanii nu au răspuns la această ofertă .

Confruntările armate între forţele afgane şi insurgenţi au crescut în intensitate în cursul acestui an, ambele părţi înregistrând pierderi semnificative.

Se estimează că aproximativ 15 milioane de persoane, jumătate din populaţia Afganistanului, locuiesc în zone care sunt controlate de talibani, fie în care talibanii acţionează în mod regulat.

O serie de atentate sângeroase la Kabul, efectuate în ultimele luni de talibani şi militanţii Stat Islamic, demonstrează capabilitatea insurgenţilor talibani de a opera chiar în centrul capitalei Afganistanului.