Combustibilul insuficient, posibilă cauză a accidentului de la Amsterdam
Un oficial din cadrul administraţiei civile olandeze a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că este posibil ca avionul să nu fi avut suficient combustibil pentru o aterizare reuşită, relatează cotidianul turc Hurriyet, în ediţia electronică.

Combustibilul insuficient, posibilă cauză a accidentului de la Amsterdam (Imagine: Mediafax FOTO/AFP)
El a precizat însă că aceasta este doar o presupunere, nu o declaraţie oficială privind cauza accidentului.
Anterior, viceprimarul localităţii Haarlemmerliede, unde s-a prăbuşit avionul companiei Turkish Airlines, Michel Bezuijen, a declarat că, pentru moment, autorităţile se concentrează pe acordarea de ajutor răniţilor şi nu pe cauzele care au determinat accidentul, acestea urmând a fi stabilite ulterior.
Anterior, un pilot care nu era de serviciu şi care a văzut accidentul a declarat că avionul pare să fi făcut o aterizare controlată, în timp ce motoarele pierdeau putere, relatează postul naţional de radio din Olanda. Avionul este un Boeing 737-800, vechi de trei ani. Un alt martor ocular a declarat pentru NOS că aeronava a lovit pământul mai întâi cu coada.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Totodată, un corespondent în Turcia al televiziunii olandeze NOS a afirmat că autorităţile exclud ipoteza unui atac terorist.
Un jurnalist al postului de televiziune RTL, aflat la locul incidentului, a declarat pentru CNN că vremea era favorabilă în momentul incidentului, nefiind nici ploaie, nici vânt.
Citeşte şi:
Un avion de linie s-a prăbuşit la Amsterdam (Galerie foto şi video)


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului