COMENTARIU Bogdan Nicolae | Cu o mână pe seringă şi cu cealaltă pe armă, Netanyahu nu pierde Iranul din ochi

Likud, partidul lui Benjamin Netanyahu, păstrează şanse pentru a lua cele mai multe locuri în Knesset, la alegerile din 23 martie. Actualul premier are nevoie de o mare victorie, pentru a impune Likud ca lider dominant al următoarei guvernări.

Pentru multe naţiuni, Israelul este un exemplu

Accesul rapid la producătorii de vaccinuri din SUA şi din UE, campania de vaccinare extinsă, tratamentele de combatere a Covid-19 şi, în general, maniera în care a abordat criza sanitară i-au adus un plus de imagine premierului. Ieşirea din blocaj, reluarea activităţii economice şi lobby-ul pe lângă UE pentru găsirea unei formule de recunoaştere reciprocă a certificatelor de vaccinare, dar şi alte măsuri menite să grăbească revenirea la normalitate, au crescut temporar şansele lui Netanyahu de a se menţine la putere.

Diplomaţia vaccinurilor practicată de premierul israelian a mai pus câteva cărămizi la construcţia Ierusalimului ca şi capitală recunoscută de alte state membre ale ONU, dar şi la succesul Likud. În acelaşi timp, reversul medaliei are scrijelite critici ale campaniei de vaccinare a palestinienilor şi neînţelegeri cu Iordania, ambele aspecte punând sub semnul întrebării unele plusuri acumulate în dreptul lui Netanyahu.

Pentru că nu şi-a imaginat altceva decât rămânerea la putere, premierul Benjamin Netanyahu apare în orice colţ de presă şi acoperă aproape tot terenul. Cu resurse aparent inepuizabile, Netanyahu se arată drept un politician neobosit.

Succesul campaniei de vaccinare nu este îndeajuns. Se caută un erou!

În luna martie 2021, rata de vaccinare în Israel a atins cele mai mici cote. În ultima săptămână, în medie, s-au vaccinat zilnic aproximativ 11.000 de persoane. De la debutul campaniei în luna ianuarie, până astăzi, Israelul a reuşit să administreze serul anti-Covid-19 la 5.158.059 de persoane. Raportat la întreaga populaţie, cei care au primit prima doză reprezintă 56%, iar cei care au încheiat şi rapelul reprezintă 48%. De la jumătatea lunii februarie, premierul a căutat metode de creştere a numărului celor vaccinaţi. A mers până la a propune listarea celor care nu s-au vaccinat şi notificarea lor la autorităţile locale, dar şi ridicarea restricţiilor de contingentare a cetăţenilor israelieni care ar dori să revină în ţară din străinătate.

În perioada critică a campaniei electorale, campania de vaccinare pare că şi-a pierdut valoarea de utilizare în scop politic. De altfel, procurorul general al Israelului, Avichai Mendelblit, a avertizat public partidul premierului Netanyahu să nu mai folosească sloganul campaniei de vaccinare, „Înapoi la viaţă”, pentru că riscă să fie acuzat de întrebuinţarea unor bunuri publice şi, pe de altă parte, creează confuzie în rândul celor care încă nu s-au vaccinat.

Segmente de alegători încă nu au fost mobilizate de campania electorală de până acum, motiv în plus pentru ca Likud şi Netanyahu să comunice mai mult despre securitate şi despre repornirea economiei. Premierul atacă frontul clasic al patriotismului şi al pericolelor externe. Teme semnificative pentru israelieni, precum recuperarea osemintelor lui Eli Cohen din Siria sau creşterea ameninţării iraniene, sunt reactivate şi bine plasate în dreptul premierului.

Netanyahu luptă simultan cu toţi adversarii, de la politică, la Covid-19 şi Iran

Netanyahu a lăsat de curând să se înţeleagă că, pe baza relaţiilor sale foarte bune cu Vladimir Putin, Rusia nu va lăsa vreo piatră nerăscolită în Siria pentru a identifica şi preda către Israel rămăşiţele pământeşti ale lui Eli Cohen, condamnat pentru spionaj şi executat la Damasc în 18 mai 1965 prin spânzurătoare.

În privinţa pericolului iranian în creştere, cele mai recente flancări din lupta politică din Israel sunt cele care readuc în prim-plan mediatic noi capacităţi operaţionale externe ale regimului de la Teheran. După publicarea recentă a unor fotografii de înaltă rezoluţie, care au expus facilităţi militare israeliene considerate cândva extrem de sensibile, presa de la Tel Aviv invocă surse din spionajul israelian pentru a descrie progresul pe care Iranul l-ar fi realizat în ultima perioadă, în privinţa dezvoltării propriei industrii de armament de înaltă tehnologie.

Analiştii de informaţii ai Israelului consideră că proiectile având sisteme de ghidare de mare precizie, rachete de croazieră şi drone, dar şi altele, demonstrează un salt calitativ şi cantitativ al iranienilor. Evaluările israeliene în privinţa arsenalului de proiectile avansate aflate în operarea Hezbollah din Liban fluctuează între câteva zeci şi câteva sute.

Pentru Israel, factorul de multiplicare a ameninţării rezidă în distribuirea acestor capabilităţi militare în Orientul Mijlociu, de-a lungul unei transversale radicale conduse de Teheran, cuprinzând afiliaţii Hezbollah din Liban, Hamas din Fâşia Gaza, regimul lui Bashar al Assad de la Damasc, miliţiile şiite din Irak şi mişcarea Houthi din Yemen. Nimic nou, până aici. Luate separat, de la apariţia şi până la dezvoltarea lor de astăzi, aceste entităţi sunt cunoscute deja, atât experţilor în securitate, cât şi populaţiei generale din Israel.

Iranul exportă insecuritate

Elementul de noutate invocat în relatările surselor specializate din Israel este că, pentru prima dată, industria de armament a Iranului lucrează în mod integrat pentru grupările pe care le controlează în Orientul Mijlociu. Potrivit datelor obţinute de serviciile de informaţii israeliene, cercetarea şi dezvoltarea de armament adecvat, pentru toate grupările teroriste şi de gherilă din Orientul Mijlociu care sunt finanţate şi patronate de Teheran, este o sarcină a Unităţii 340 aparţinând Forţelor Quds, din cadrul Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC). Această unitate se ocupă şi cu diseminarea rapidă a noilor tipuri de tehnologie şi de armament, către toate structurile armate pe care Iranul le finanţează şi le coordonează în regiune.

Dat fiind faptul că circuitul logistic şi canalele de trafic sunt vulnerabile faţă de măsurile preventive pe care Israelul le ia ori de câte ori ameninţarea capătă contur clar, analiştii din serviciile israeliene anticipează că Teheranul intenţionează să pună pe picioare capacităţi de producţie militară în fiecare din ţările unde Unitatea 340 are terminaţii.

Proliferarea ameninţării la scara întregii regiuni este un scenariu foarte probabil, indiferent de culoarea politică a conducerii israeliene. Cât de mult se vor auzi Statele Unite, în acest context? În campania pentru alegerile prezidenţiale din SUA, cu toată diplomaţia de care Israelul a dat dovadă, s-a cristalizat percepţia unei mai mari apropieri între Netanyahu şi Trump.

Republicanii nu mai conduc Casa Albă, iar Administraţia democrată condusă de preşedintele Joe Biden s-a abţinut până acum să facă vreun favor vizibil premierului Benjamin Netanyahu.

Dimpotrivă, sistarea programelor de asistenţă militară din partea SUA pentru Arabia Saudită şi pentru Emiratele Arabe Unite, a creat un spaţiu de respiro pentru Iran. Aparent, SUA preferă să aştepte clarificarea situaţiei politice la Ierusalim înainte de a face orice alt pas semnificativ în dosarul nuclear iranian. Asta nu va exclude intervenţia americană în apărarea Israelului, în eventualitatea în care tensiunile vor creşte de pe urma acţiunilor lansate de Iran, direct ori prin intermediul grupărilor controlate de acesta în Orientul Mijlociu.