COMENTARIU Bogdan Nicolae | Cu Putin ca preşedinte dinastic, Mama Rusia se pregăteşte să îşi bată mai des copiii

Vladimir Putin a dorit condiţii legale pentru a candida din nou la funcţia de preşedinte al Rusiei, după expirarea mandatului curent, în 2024. Dorinţa îi fu împlinită o dată cu decizia Curţii Constituţionale din 16 martie 2020, iar calea spre un nou mandat ca preşedinte al ţării îi este acum complet deschisă.

Dacă totul va fi bine pentru el până în 2024, dar mai ales în acel an electoral şi ulterior, Putin al Rusiei ar putea rămâne la putere până în 2036, când ar împlini 83 de ani. Preşedinte pe viaţă, cum ar veni.

Putin, îmbătrânit şi înconjurat de propria-i otravă

Presupunând că ar învinge orice voinţă contrară în 2024, cât de mobil va fi Putin în următorul său mandat de preşedinte al Rusiei? Câţi dintre cei care îi stau acum alături vor mai fi în funcţii ori în stare să susţină regimul? Dacă nu vor reuşi să se menţină la „standarde”, vor primi acelaşi tratament ca şi Yushenkov, Shchekochikhin, Litvinenko, Politkovskaya, Estemirova, Magnitsky, Markelov, Baburova, Berezovsky, Nemtsov, Voronenko, Skripal, Navalnîi sau alţii care s-au opus la un moment dat Kremlinului? Ce compromisuri sau operaţii misterioase ar putea să îşi facă întregul aparat de control şi opresiune pentru ca să îşi menţină agilitatea pe plan intern şi asertivitatea pe plan extern? Ce generaţie fierbe în spatele bătrânilor KGB-işti care conduc Rusia ca pe o organizaţie militară, dar pe care au delapidat-o?

De-ar fi doar estetică, problema Rusiei ar avea soluţie. Realitatea este că oricât de mare ar fi influenţa, solidaritatea şi unitatea sistemului, există crăpături. Siloviki, oamenii care provin din structurile de forţă ex-sovietice şi care au călărit valul puterii împreună cu Putin în ultimii 20 de ani, au prea multă putere şi îi sufocă pe cei care provin din aripa civilă. Chiar dacă sunt de acord cu linia lui Putin în raporturile cu restul lumii, civilii regimului ar vrea să facă altfel lucrurile pentru Mama Rusia, pe plan intern. Cu fiecare deviaţionist de la linia „patriotică” sau cu fiecare opozant al regimului care a ajuns în puşcărie ori chiar pe lumea cealaltă prematur, s-a văzut că siloviki nu lasă loc altora. Listele de parlamentari pentru septembrie 2021 vor fi atent verificate.

Cei mai loiali şi folositori colaboratori ai lui Putin au, în majoritate, aceeaşi vârstă ca şi preşedintele Rusiei. Pentru oricare dintre membrii acestei caste, încă 15 ani de acum înainte cu aceeaşi echipă ar părea cea mai bună opţiune. Totuşi, de-ar fi comandanţi pe viaţă ai structurilor de forţă şi şefi peste puterile judecătorească, executivă sau legislativă, siloviki nu vor putea rezolva dilema succesiunii. Deznodământul unei prăbuşiri a sistemului clădit pe frică este inevitabil.

Război afară, nelinişti în ţară

După creşterea economică bazată pe exportul de hidrocarburi şi detenta de acum mai bine de zece ani, Rusia este la apogeul capacităţii operaţionale. Are trupe şi activităţi în multiple teatre de război, departe de graniţele sale. Provoacă frecvent forţe armate din ţări membre ale NATO. Exportator temporar de instabilitate prin acţiuni clandestine şi printr-o abilă diplomaţie care pune mereu la încercare capacitatea de reacţie şi unitatea euro-atlantică, Kremlinul are propriile temeri acasă. Lipsită de suport internaţional relevant şi clădită pe o ideologie discutabilă, cu moralitate îndoielnică, Rusia putinistă nu poate menţine acelaşi nivel de angajare acasă şi peste hotare.

Pentru că populaţia proprie este înstrăinată, sărăcită şi fără speranţe, strivirea societăţii civile are efecte contrare regimului. În februarie 2021, 65% din cetăţenii Rusiei aprobau politica lui Putin, în timp ce 34% nu erau de acord cu ea. Susţinerea populară pentru Putin a revenit la cifrele din 2005 sau din 2012-2013. La fiecare şapte ani, o criză de securitate a avut Kremlinul în prim-plan. După fiecare minim, a urmat ceva spectaculos: războiul din Cecenia, războiul din Georgia, războiul din Ucraina şi anexarea Crimeii. Ce urmează?

Reţeta a funcţionat pentru Putin înainte de fiecare bătălie politică. Vladimir Putin a luat mandat după mandat pe valul războaielor şi al ameninţărilor cultivate permanent. Populaţiei i s-a spus mereu că un duşman aşteaptă să dea lovitura de graţie Mamei Rusia şi că patrioţii crescuţi în gloria Armatei Roşii, a sovietelor şi a KGB-ului sunt singurii în măsură să apere ţara de inamicii ei externi. Pentru a justifica excesele de orice fel, Kremlinul a pictat opoziţia din ţară în culorile trădătorilor care sunt instrumente ale imperialismului străin.

Putin şi regimul său devin mai brutali, o dată cu trecerea timpului

Tot ceea ce siloviki nu vor putea controla, tot ceea ce respiră, gândeşte şi se hrăneşte în afara Kremlinului va lovi la un moment dat acest sistem corupt. Am văzut testarea apelor în ianuarie 2021, când regimul şi-a scos la încălzire trupele, iar opoziţia tinerii. Relatările unor martori din teren, redate de presa internaţională sau postate pe social-media, au consemnat măsuri excesive, brutale, din intervenţiile forţelor de ordine împotriva demonstranţilor anti-regim. Într-atât de mulţi protestatari au fost săltaţi pe durata recentelor manifestaţii pro-Navalnîi, încât în anumite regiuni toate locurile de arest preventiv au fost ocupate, iar cei care nu au mai încăput au fost ţinuţi în camioane sau alte maşini ale forţelor de ordine, pe lângă unităţile de poliţie. Abuzuri, la grămadă. Populaţia, înrăită. Vestul lumii, preocupat.

Alegerile parlamentare din septembrie 2021 vor fi următorul test înaintea celui major din 2024. Orice se mai poate petrece între aceste borne, ca şi dincolo de toamna anului curent, va aduce puţin câte puţin deznodământul mai aproape. Nemulţumirile faţă de aventurarea Rusiei în teatre şi operaţii externe cresc în plan intern. Extinderea sancţiunilor la adresa regimului şi efectele lor asupra economiei controlate de siloviki alimentează nemulţumirile pe plan intern. Încă un deceniu, cel puţin, cu Putin în vârful cleptocraţiei instalate la Kremlin este imaginea disperării pentru populaţia generală. Opoziţia internă faţă de regim tinde să crească. Menţinerea controlului de către siloviki asupra situaţiei interne, de la Kaliningrad la Vladivostok, va fi testul suprem al felului în care Putin vrea să se agaţe de putere. Aceasta este dilema eternă a Rusiei. Ca să conserve aliniamentele la care a ajuns peste hotare, Putin alege să oprime opoziţia de acasă. La maximul puterii sale percepute în afara ţării, Rusia are o susţinere internă minimă pentru conducători.

Ambiţiile lui Putin, înfrânte de natura umană a ruşilor

Vladimir Putin a forţat tot ceea ce a putut pentru un ideal cu care a crescut şi întru care a fost educat. Ca ofiţer al KGB, a rezonat la ideea de vigoare naţională construită prin programe agresive de stimulare a natalităţii. A început în 2007, cu un program pe 10 ani în care, din surplusul de venituri încasate la bugetul federal de pe urma exporturilor de petrol şi de gaze naturale, a alocat bani gheaţă pentru fiecare copil nou-născut.

La jumătatea campaniei, fondurile federale alocate programului demografic se ridicau la aproximativ 53 de miliarde de dolari SUA, acoperind şi măsurile de extindere a speranţei medii de viaţă. O singură plată, la naştere, echivalând cu aproximativ 7.000 de dolari SUA, a condus la o îmbunătăţire certă, dar temporară, a nivelului de trai. Probabil, a ajutat anumite familii să mai facă încă un copil. Astăzi, acei copii sunt generaţia Tik Tok a Rusiei. Sunt cei care nu au vreo amintire despre Armata Roşie, despre Războiul Rece, despre U.R.S.S. şi care, totuşi, au ieşit pentru prima dată la proteste în ianuarie 2021.

Animaţi de liberate, dornici de dreptate, speriaţi de un viitor fără speranţă în Rusia, aceşti copii nu sunt neapărat rezultatul politicii demografice a lui Vladimir Putin, ci rezultatul încrederii pe care părinţii lor au avut-o în viitorul Rusiei acum 15-20 de ani.

Din 2005, când era la un negativ 0,39%, rata de creştere a populaţiei Rusiei s-a îmbunătăţit continuu până în 2013, ajungând la un pozitiv 0,22%. De atunci, a reintrat pe un trend descendent, lent, până la 0,18% în 2016, pentru a se prăbuşi brusc la 0,05% în 2017 şi la un negativ 0,07% în 2018. În 2019, demografia Rusiei a revenit la cotele din 2008. Nu au ridicat natalitatea nici noile măsuri introduse în 2018, printre care alocaţii de circa 180 dolari pe lună pentru primul născut, până la împlinirea vârstei de un an şi jumătate, subvenţii acordate familiilor nevoiaşe pentru plata împrumuturilor ipotecare cu rate ale dobânzilor mai mari de 6% sau ajutorul financiar de circa 5.200 dolari, acordat o singură dată, pentru familiile la al doilea copil sau la următorii, dacă naşterea sau înfierea se va produce înainte de 31.12.2021.

Rusia e într-o fază de reflux.

În faţă sunt trei ani, în care vieţile ruşilor de rând vor intra în conflict cu matca strânsă în chingile putiniste. Cu rezerve pe sponci, sub sancţiuni şi cu prestigiu ştirbit acolo unde realmente contează, Rusia lui Putin nu mai este percepută ca fiind casă bună, nici pentru ruşi, nici pentru alte naţiuni din fosta Uniune Sovietică. Atracţia Moscovei rămâne la mare preţ, doar dacă intri în circuitul puterii.

Grija pentru naţiune, cu care Putin s-a afişat acum 20 de ani, a îmbătrânit odată cu el. În loc să fie vaccinată, pentru că Rusia a anunţat prima din lume că are un vaccin anti-covid, populaţia este mai degrabă arestată pentru că îşi exprimă nemulţumirea faţă de scăderea nivelului de trai, limitarea unor libertăţi, amestecul puterii politice în actul de justiţie şi orice alt motiv care înglobează esenţa problemei: regimul Putin împiedică Rusia să fie o democraţie prosperă.

Într-un contrast incredibil cu necesităţile interne, Rusia exportă vaccinul Sputnik V şi îl foloseşte ca pe un activ de mare valoare în relaţiile sale diplomatice. Expansiunea şi bullying-ul Rusiei, de la intervenţiile militare şi războaiele „pe faţă” la cele în veci nerecunoscute, precum spargerea sistemelor de protecţie cibernetică din SUA, dar nu numai, drenează resurse de la priorităţile interne. Pentru a putea plăti costul stabilităţii de care Putin are nevoie pe termen scurt acasă, Rusia tinde să intre în reflux.

Succesiunea la Kremlin este o chestiune a ruşilor şi, în egală măsură, a europenilor. Unora pare să le fi convenit până acum că pe tura lor există un Putin la Moscova. Ce ne facem dacă îmbătrânirea echipei de la Kremlin va deveni în curând o problemă şi nu un atu? Ce se va întâmpla, dacă Rusia face implozie? Cum vor reacţiona Uniunea Europeană şi SUA dacă, pe măsură ce Putin şi siloviki se vor îndrepta tot mai mult împotriva opozanţilor din interior, represiunea va fi violentă?