Prima pagină » Știri externe » Lituania condiţionează organizarea summitului UE-Ucraina de reexaminarea cazului Timoşenko

Lituania condiţionează organizarea summitului UE-Ucraina de reexaminarea cazului Timoşenko

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a condiţionat organizarea summitului Ucraina - UE, programat în decembrie la Kiev, de reexaminarea "în mod corect" a deciziei de condamnare a Iuliei Timoşenko.
Lituania condiţionează organizarea summitului UE-Ucraina de reexaminarea cazului Timoşenko

„Succesul sau chiar desfăşurarea summitului programat în decembrie depind de modul în care Ucraina va demonstra capacitatea de a trăi în spiritul de asociere cu UE”, a declarat Grybauskaite în cursul unei conferinţe de presă la Kiev, alături de preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

„Uniunea Europeană a fost şocată de deciziile luate în procesul Iuliei Timoşenko”, condamnată la şapte ani de detenţie, a spus ea.

„Europa cere Ucrainei să reexamineze în mod corect apelurile în cazul Iuliei Timoşenko”, a insistat liderul lituanian.