COMENTARIU: Egalitatea la nivelul UE ar necesita consultarea tuturor cetăţenilor privind statutul Marii Britanii

Cetăţenii Marii Britanii sunt chemaţi joi la urne pentru a stabili dacă ţara lor primeşte un nou statut privilegiat în cadrul Uniunii Europene sau dacă părăseşte Blocul comunitar. Plebiscitul este catalogat de analişti şi de presă ca fiind o oportunitate ca cetăţenii britanici să decidă viitorul propriei ţări şi al Uniunii Europene.

Liderii europeni şi cetăţenii de rând sunt preocupaţi de impactul pe care o eventuală ieşire a Marii Britanii l-ar avea asupra Uniunii Europene la nivel politic, economic şi din punctul de vedere al prestigiului comunităţii europene.

Marea Britanie a devenit membră a comunităţii europene în anul 1973, având o serie de beneficii economice şi politice de pe urma apartenenţei la UE. În plus, Marea Britanie a avut permanent un statut privilegiat în Uniunea Europeană, refuzând să devină membră a zonei euro şi a Spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen. De aproape zece ani, Marea Britanie a optat să facă excepţie şi de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale, astfel că instanţele britanice nu au ca referinţă cadrul juridic european. De asemenea, Londra are un statut special şi în privinţa contribuţiilor la bugetul comunitar. "Marea Britanie oricum nu este un membru autentic al Uniunii Europene. În realitate, Marea Britanie a fost şi rămâne membră UE aproape la fel de mult la Elveţia..., care nu este de fapt membră UE, ba poate chiar mai puţin. Marea Britanie nu a aderat la politicile comunitare în materie de frontiere, nici la Spaţiul Schengen. (...) De asemenea, nu este parte a zonei euro; începând din anul 2007, Marea Britanie este exceptată de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale", nota recent agenţia americană de ştiri Bloomberg, amintind că Elveţia, deşi nu este membră UE, face parte din Schengen.

În contextul crizei economice şi financiare din zona euro şi pe fondul imigraţiei, Marea Britanie a început, de câţiva ani, să formuleze solicitări pentru avantaje suplimentare în relaţia cu Uniunea Europeană. Premierul David Cameron a obţinut, în februarie, un nou "statut special" al ţării în Uniunea Europeană. Acordul va permite Marii Britanii să activeze oricând în următorii şapte ani o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale de care beneficiază angajaţii veniţi din altă ţară UE, în cazul în care vor fi presiuni semnificative asupra serviciilor publice naţionale. "Marea Britanie nu va participa niciodată la planuri pentru acordarea de asistenţă financiară unor state din zona euro. De asemenea, companiile britanice nu vor fi discriminate, pentru că oricum sunt în afara zonei euro... Marea Britanie va fi exceptată de la procesul de aprofundare a integrării europene", se lăuda Cameron după reuniunea cu liderii UE. Presa britanică nota, în contextul acordului din februarie, că Marea Britanie va fi singurul stat UE care va avea dreptul la reglementări financiare speciale în relaţia cu UE.

Liderii politici de la Londra susţin că cetăţenii britanici au dreptul democratic să stabilească viitorul relaţiei ţării cu Uniunea Europeană. Însă, aplicând acelaşi principiu, acordul privind noua relaţie a Marii Britanii cu UE ar trebui supus consultării şi în celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene. Cetăţenii celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene au dreptul să se pronunţe dacă acceptă ca unii dintre concetăţenii lor europeni, anume britanicii, pot avea un statut privilegiat în raport cu ei în cadrul Uniunii Europene. În acest sens, conform principiului egalităţii, natural ar fi să existe un mecanism democratic uniform la nivelul tuturor ţărilor UE, în care acordul privind statutul Marii Britanii în UE să fie supus unor dezbateri politice reale sau chiar unor referendumuri înainte de eventuala ratificare de către parlamentele tuturor ţărilor UE.

Este clar că nu se va ajunge la această situaţie, pentru că ar fi un proces decizional complicat, costisitor şi probabil inutil. Dar organizarea unui referendum de acest gen doar într-un stat membru UE - în Marea Britanie - evidenţiază o ascensiune a populismului şi dezechilibre, chiar diferenţe, în procesul decizional european.