COMENTARIU: Lebăda neagră şi feţele ipocriziei

Editorialul îi aparţine lui Klaus Brinkbäumer, redactorul şef al revistei Der Spiegel, o publicaţie care vinde în jur de 800.000 de exemplare săptămânal, şi este violent anti-Trump. Preşedintele american este, în opinia jurnalistului german, lipsit de morală, un politician şi un şef slab, lipsit de stategie şi fără ţinte precise, fiecare afirmaţie fiind susţinută de un număr de argumente.

Am citit editorialul şi m-am minunat un pic de virulenţa textului, puţin obişnuită chiar şi pentru o publicaţie cu o viziune destul de radicală, cum e Der Spiegel.

Dar am descoperit în ziua în care am citit editorialul lui Brinkbäumer şi un punct de vedere favorabil lui Trump, care îi aparţine unuia dintre oamenii pe care îi respect cel mai mult. Este vorba de Nassim Nicholas Taleb, om de afaceri, trader, filozof şi scriitor, omul care a impus în cultura modernă ideea de lebădă neagră – evenimentul neaşteptat care rupe osia lumii şi îi schimbă rosturile, autorul cărţilor "Lebăda neagră" şi "Antifragil".

Într-un interviu pentru Bloomberg, Taleb propune schimbarea modului de a-l privi pe Trump: acesta încearcă să repare sistemul dereglat al globalizării. Preşedintele american ar trebui apreciat nu prin ceea ce spune ci prin ceea ce face; modul particular de exprimare vine din faptul că Trump nu a avut şefi în viaţa lui, aşa că nu sinte nevoia să se exprime suficient de clar încât să poată pricepe toată lumea. "Trump nu este idiot, există o logică pe care o înţelegi doar dacă te uiţi la Trump, ca la Trump, şi nu la ştiri", spune Taleb.

Mai trebuie spus că inclusiv în "Lebăda neagră", dar şi în repetate alte rânduri, cât şi în recentu interviu acordat Bloomberg, Taleb se pronunţă împotriva experţilor de astăzi, care nu pot găsi o nucă de cocos pe insula arborilor de cocos.

Aşadar, cine are dreptate, editorialistul sau filozoful/trader? Adevărul nu este la mijloc, pentru că faţă de Trump greu te poţi poziţiona la mijloc, muchia este mult prea îngustă şi lesne aluneci într-o parte sau alta. O să încerc, totuşi, să joc jocul echilibrului.

Trebuie să admitem din capul locului că Trump nu este un politician comun, aşa cum nu este un om de afaceri comun. Cu Trump trăim acum, în fapt, o sintagmă dragă multor formatori de opinii mioritici, ideea statului condus precum o companie.

Idee atrăgătoare şi care are, la o primă privire, dreptatea ei. Principiile corporatiste asigură dezvoltare, ascensiunea celor eficienţi şi întreprinzători, o competiţie din care societatea are de câştigat. Echilibarea încasărilor şi a cheltuielilor, lucru esenţial pentru o companie, ar rezolva odată pentru totdeauna problemele miniştrilor de finanţe, iar eficientizarea activităţilor angajaţilor la stat ar reduce birocraţia.

Astfel de idei sunt juste doar la suprafaţă, spun, pentru că nu cred că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească astfel de abordări, dar nu trebuie să fetişizeze aceste principii. Dacă le fetişizează fals, adică spune că face dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e altă discuţie.

Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitate de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte ca un administrator şi nu ca un vechil. Trebuie să fie risipitor, să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani, economic şi social vorbind.

Dar acestea sunt nişte opţiuni, iar în momentul în care au votat, americanii au ales calea mai abruptă a lui Trump. Şi nu poţi să nu-i remarci o anume eficienţă: a mers în Arabia Saudită, a obţinut contracte de 110 miliarde de dolari şi a mers la NATO şi le-a adus aminte liderilor de justa repartizare a cheltuielilor, ca să amintesc doar două dintre evenimentele recente.

Pe de altă parte, mă gândesc că un nou tip de politician, aşa cum este Trump, ar fi de dorit în locul actualei clase politice. Care ce a făcut?

Politicienii au vorbit ani de zile despre pericolele schimbărilor climatice, şi pe urmă s-au urcat în jeturi private şi au plecat, lăsând în urmă dâre groase de fum. Şi gata.

Au vorbit ani de zile despre foamete şi sărăcie, cu icre negre în faţă. Şi gata.

Au vorbit despre finanţele altora, împărţind lumea fără noimă în leneşi şi harnici, uitând de scheletele deficitelor din propriile dulapuri. Şi gata, au aşteptat ca lucrurile să se repare de la sine.

Au vorbit ani de zile despre securitatea cetăţeanului şi lupta împotriva terorismului, şi în continuare oameni nevinovaţi, bărbaţi, femei şi copii mor sfârtecaţi de explozii sau călcaţi de maşini.

Poate că Trump nu este cel mai manierat ins din lume şi în mod cert nu va fi un model pentru codul ilustrat al bunelor maniere. Dar Trump este o lebădă neagră, aşa cum a definit-o Taleb, şi nimeni nu poate spune, acum, încotro va zbura aceasta.