În şedinţa de miercuri a misiunii de informare privind coronavirusul la Adunarea Naţională a Franţei, prim-ministrul Edouard Philippe a considerat că este „probabil ca ieşirea din izolare să nu aibă loc deodată, peste tot şi pentru toată lumea”. El speră să propună elemente ale unei strategii „în zilele săptămânii viitoare”.
„Exerciţiul este esenţial„, a recunoscut Edouard Philippe. Foarte precaut, prim-ministrul a dorit să prezinte perspectivele unei ieşiri treptate din criză. Întrebat de preşedintele Adunării Naţionale, Richard Ferrand, despre condiţiile pentru „reluarea cursului normal al vieţii”, premierul francez a spus că „problema este îngrozitor de complexă şi nu există o metodă dovedită” de a ieşi dintr-o izolare naţională. „Dezizolarea va depinde de elemente pe care nu le avem pe deplin disponibile astăzi„, a avertizat el, menţionând în special lipsa tratamentelor verificate, dar şi capacitatea de testare sau cea de a produce aceste teste. „Am cerut mai multor echipe să lucreze la această problemă studiind oportunitatea, fezabilitatea unei dezizolări care va fi regionalizată, care ar fi supusă unei politici de testare, bazată poate pe categorii de vârstă„, a explicat şeful guvernului francez. Pe baza acestor scenarii, el speră să „prezinte elemente ale unei strategii de ieşire din izolare în zilele următoare, săptămâna următoare”. La sfârşitul audierii sale, Edouard Philippe a notat „semne de speranţă”, făcând referire la „stabilizarea” numărului de admiteri în terapie intensivă la nivel naţional, cu excepţia estului ţării şi a regiunii pariziene ”unde se concentrează grosul epidemiei”.
Lipsa măştilor, testarea masivă, paturile ATI disponibile, aprovizionarea cu medicamente, redeschiderea şcolilor… Timp de aproape trei ore şi jumătate, Edouard Philippe, însoţit de ministrul sănătăţii Olivier Véran, a răspuns întrebărilor preşedinţilor comisiilor permanente, preşedinţilor grupurilor politice şi membrilor misiunii de informare. Toţi se aflau în spatele ecranelor lor de videoconferinţă, departe de sala de audiere de la Palais-Bourbon, din motive de siguranţă a sănătăţii.
Fiecare dintre preşedinţii de comisie a abordat subiecte în cadrul prerogativelor sale. Eric Woerth (finanţe) cel al consecinţelor pentru economie, Françoise Dumas (apărare) cel al rolului armatei, şi Yael Braun-Pivet (legi) cel al libertăţilor. Ea a abordat problema urmăririi cetăţenilor, folosind datele de geolocalizare ale telefonului mobil pentru a combate pandemia, la fel ca în Coreea de Sud. Deşi a exclus urmărirea digitală „obligatorie” pentru că nu este permisă din punct de vedere legal, prim-ministrul a declarat că, „pe baza unui angajament voluntar”, problema utilizării acestei metode „pentru a urmări mai bine circulaţia virusului” este „în acest stadiu, încă deschisă discuţiei”.