COMENTARIU Lelia Munteanu. Cel mai groaznic coşmar
Evreu magrebian, fost consilier al preşedintelui François Mitterrand, fost preşedinte al BERD, gânditor.
În 2009, la şapte ani după marea sa operă „Evreii, lumea si banii”, a publicat „Dicţionar tandru al iudaismului”, o carte altminteri fermecătoare (tradusă în limba română de Sonia Gherman la Editura Hasefer).
La litera D – un eseu despre diaspora („termenul grecesc prin care s-a definit dispersarea evreilor în lume”).
După ce dezvoltă ipoteza dispariţiei non-violente a diasporei evreieşti „prin renunţarea membrilor la identitatea lor”, ceea ce, când scria, era un proces în desfăşurare în Statele Unite şi Franţa, Attali îşi exersează abilităţile de viitorolog construind această ipoteză:
„Diaspora evreiască ar putea să dispară şi cu forţa: mondializarea ducând la o uniformizare excesivă, exacerbează rivalitatea dintre cei ce se aseamănă şi focalizează violenţa asupra celorlalţi. Ultimele comunităţi evreieşti ar putea fi denunţate ca agenţi ai cine ştie cărui complot secret multinaţional, permiţând spiritelor rudimentare să explice sumar evoluţia unei lumi din ce în ce mai greu de decriptat. Iudaismul ar putea deveni, încă o dată,