Prima pagină » Știri externe » Iubita jurnalistului Roman Protasevich, videoclip din centrul de detenţie. Mama tinerei: „Se leagănă cu ochii spre cer, de parcă i-ar fi frică să nu uite ceva”

Iubita jurnalistului Roman Protasevich, videoclip din centrul de detenţie. Mama tinerei: „Se leagănă cu ochii spre cer, de parcă i-ar fi frică să nu uite ceva”

Iubita jurnalistului Roman Protasevich, videoclip din centrul de detenţie. Mama tinerei: „Se leagănă cu ochii spre cer, de parcă i-ar fi frică să nu uite ceva”

Familiile jurnalistului Roman Protasevich şi cea a iubitei sale, Sofia Sapega, au vorbit despre îngrijorarea lor pentru siguranţa celor doi, relatează BBC.

„Fac apel la întreaga comunitate internaţională pentru a-i salva”, a spus Natalia Protasevich, mama jurnalistului. 

Un videoclip cu Sofia Sapega a fost publicat marţi.  În videoclip, tânăra afirmă că este redactorul canalului Telegram numit „Cartea Neagră a Belarusului”, care publică datele personale ale forţelor de securitate ale ţării.

Cu toate acestea, este probabil ca aceasta să vorbească sub constrângere.

Sofia Sapega şi Roman Protasevich au fost arestaţi duminică, când un avion în care se aflau a fost deviat la aterizare în Minsk, capitala Belarusului sub o presupusă ameninţare cu bomba. Ţările occidentale acuză Belarusul de deturnare.

CITEŞTE AICINoi sancţiuni impuse de UE după aterizarea forţată la Minsk. Liniile aeriene europene nu vor mai tranzita Belarusul

„Astăzi Sofia a fost interogată. A fost acuzată că a comis o infracţiune. A fost aleasă o măsură preventivă – detenţie pentru o perioadă de două luni”, a declarat marţi avocatul său, Alexander Filanovich.

Sofia Sapega se află acum într-un centru de detenţie preventivă KGB din capitala Belarusului, a continuat avocatul.

Mama Sofiei a pus la îndoială libertatea de exprimare a fiica ei după ce a văzut videoclipul apărut pe Twitter. „Chiar şi prietenii mei m-au sunat şi mi-au spus … aceasta este o manieră neobişnuită pentru ea de a vorbi”, a menţionat mama tinerei.  „Se leagănă, cu ochii pe cer de parcă i-ar fi frică să nu uite ceva”.

CITEŞTE ŞIVIDEO Jurnalistul Roman Protasevici apare într-un video cu vânătăi pe faţă şi spune că este „tratat bine”

CITEŞTE ŞISvetlana Tihanovskaia despre Roman Protasevich: „Nu există nicio îndoială că a fost torturat”. Liderul opoziţiei din Belarus cere sancţiuni împotriva lui Lukashenko