COMENTARIU Marius Oprea | Uitaţi de America. Vin chinezii!

N-a fost să fie aşa. Dimpotrivă. S-au făcut multe greşeli, prin subestimarea tovarăşului Xi. Una dintre cele mai usturătoare şi de neuitat jigniri a suportat-o atotputernicul lider chinez taman la Bucureşti.

S-a întîmplat în 19 octombrie 2009. Atunci Xi Jinping a sosit în vizită oficială, la invitaţia lui Traian Băsescu. Dar a nimerit prost: preşedintele era ocupat. Tocmai în ajun căzuse guvernul Boc, prin moţiune de cenzură. Cel care peste o lună avea să ajungă prim-secretar al Partidului Comunist chinez a fost întîmpinat la aeroport de un oficial mărunt de la MAE, al cărui nume nici măcar ziariştii români nu-l ştiau şi, cîteva ore, nimeni n-a ştiut ce să facă cu invitatul, oaspetele chinez: nici la guvern, nici la Cotroceni nu l-a primit, în prima zi, nimeni. Că Xi Jimping n-a uitat, e clar: singura întîlnire pe care a mai avut-o cu un oficial român (preşedintele Iohannis) s-a petrecut pe pămînt străin, la New York, în septembrie 2015.

Dacă acum lui Reichelt îi vine poate să-şi mănînce scrisoarea deschisă din ”Bild”, lui Băsescu nici că-i pasă. Nouă însă are de ce, mai ales acum, cînd Uniunea Europeană (şi, că vrem, că nu, şi noi odată cu ea) deschide larg porţile Chinei. America a încetat, deja, să mai fie ”farul călăuzitor”, abia mai descurcîndu-se în propria-i derivă.

S-au schimbat mult (şi rapid) vremurile şi, cu toate că în China este încă la putere un sistem totalitar comunist, unde liderul Xi Jinping conduce cu o mînă de fier (nici măcar într-o mănuşă de catifea), nicio ţară din lume nu o poate ignora, ori trata cu dispreţ. China înregistrează, constant, cele mai spectaculoase creşteri economice şi a cucerit piaţa mondială. O ştire din preajma Anului Nou anunţa o posibilă scumpire a mărfurilor provenite de acolo, dintr-un motiv care ar fi părut neverosimil, în alte circumstanţe: nu mai aveau la dispoziţie containere de-ajuns, pentru imensa cantitate de mărfuri comandate la export. Că o fi fost o exagerare, o ”dezinformare” tipic comunistă, care să ne arate cine-i ”cel mai tare din parcare” sau chiar aşa au stat lucrurile, numai istoria o va afla, cîndva.

O istorie care ne mai învaţă, însă, ceva: sistemele totalitare au obiceiul îndeobşte să exporte şi conflicte, şi ideologie. Stalin a zis-o răspicat, cînd nici nu se încheiase prea bine al doilea război mondial. Cînd s-a întîlnit , în aprilie 1945 la Moscova cu Tito, i-a spus:  “În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut, ci cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. Fiecare îşi impune sistemul său, acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate fi!”. Aşa au şi stat lucrurile – au constatat-o toate ţările, ajunse sub ”Cortina de Fier”.

Sincer, ca om care a trăit sub comunism aproape jumătate din anii cîţi îi am, mi-e teamă că din China ar putea veni ceva chiar mai rău decît coronavirsul. Mă tem că ”modelul” se va repeta, chiar dacă Xi Jinping nu seamănă nici cu Stalin şi nici măcar cu Mao Zedong. Dar este totuşi un produs tipic al sistemului comunist, cu o putere comparabilă cu a predecesorului său, socotit în unele democraţii drept un autocrat sîngeros, dar în China încă idolatrizat. Ca şi Mao, tovarăşul Xi ocupă tripla funcţie de secretar general al Partidului Comunist Chinez, preşedinte al Comisiei Militare Centrale şi, începând cu 14 martie 2013, a fost ales preşedinte al Republicii Populare Chineze. Dacă în 2009 revista ”Time” îl selecta printre primii 100 oameni cei mai influenţi din lume, acum liderul chinez se bate, cot la cot cu Merkel şi cu Putin, pentru primul loc.

Pentru China, aşa cum o arată reacţiile sale dure şi prompte, orice referire la nerespectarea drepturilor omului de către regimul de la Beijing este rapid şi cu duritate taxată. Comuniştii nu admit niciun fel de critici în acest sens, socotindu-le (precum Ceauşescu, pe vremea sa) drept un ”amestec în treburile interne”. Cum va arăta, din această perspectivă, lumea de mîine, mi-e teamă să-mi imaginez, dacă în fraza lui Stalin înlocuim ”Armata Roşie” cu ”mărfurile şi capitalul nostru” şi pe Stalin cu tovarăşul Xi. Recentul acord încheiat între UE şi China pare să arate, de pe acum, care este tendinţa. Angela Merkel,  care şi-a petrecut chiar o bună parte a maturităţii ei în Republica Democrată Germană şi a cărei apropiere de Putin a fost mult-comentată de criticii ei (mai nou a declarat că Germania e dispusă să producă vaccinul anticovid Sputnic V dezvoltat de cercetărorii ruşi), a dat liber Chinei pe piaţa europeană. Am avea motive să ne temem?

China îşi pregăteşte darurile economice pentru Europa. ”Timeo Danaos et dona ferentes”, versul latin din ”Eneida” lui Virgiliu, arhicunoscutul ”teme-te de greci şi cînd îţi fac daruri”, dacă s-ar schimba, de către sceptici, după noile circumstanţe, ar trebui să ţină cont şi de altceva. Chinezii nu fac daruri şi nici nu primesc. La ei, mita se pedepseşte cu moartea. Iar gîndirea liberă e şi ea o infracţiune.