Prima pagină » Știri externe » Medicul rus care l-a tratat pe Navalnîi după otrăvire a murit

Medicul rus care l-a tratat pe Navalnîi după otrăvire a murit

Medicul rus care l-a tratat pe Navalnîi după otrăvire a murit

Un medic de la spitalul unde a fost tratat Alexei Navalnîi, imediat după ce a fost otrăvit într-un avion vara trecută, a murit joi.

Serghei Maksimişin, care era unul dintre şefii spitalului de de urgenţă din Omsk, a murit „brusc” la vârsta de 55 de ani, potrivit unui comunicat publicat de spital.

„Cu regret, vă informăm că medicul şef-adjunct al secţiei de anestezie şi resuscitare a spitalului de urgenţă №1, asistent în cadrul Universităţii de Medicină din Omsk, doctor în ştiinţe medicale, Maksimişin Serghei Valentinovici a murit brusc”, se arată în comunicatul spitalului, citat de CNN.

În mesajul publicat de aceştia nu se arată spune nimic despre cauzele decesului.

Navalnîi a fost internat iniţial în spitalul din Omsk pe 20 august, după ce s-a simţit rău ca urmare a expunerii la Novichok în timp ce se afla într-un avion care se îndrepta din Siberia către Moscova. Avionul a aterizat de urgenţă în Omsk.

Navalnîi a fost pus într-o comă indusă medical şi apoi transferat la un spital din Berlin, unde a petrecut cinci luni recuperându-se după otrăvire. După ce s-a întors în Rusia, a fost trimis la închisoare sub acuzaţia de încălcare a condiţiilor de probaţiune ale unei sentinţe anterioare.

Leonid Volkov, şeful de cabinet al lui Navalnîi, a confirmat că Maksimişin a fost unul dintre medicii care l-au tratat pe liderul opoziţiei. „Serghei Maksimişin a fost şeful departamentului care l-a tratat pe Alexei Navalnîi şi a fost responsabil cu tratamentul său – în special coma sa indusă medical”, a declarat Volkov pentru CNN.

„Sistemul de îngrijire a sănătăţii din Rusia este foarte slab şi nu este neobişnuit ca medicii de vârsta lui să moară brusc. Mă îndoiesc că vor exista investigaţii în legătură cu moartea sa”, a continuat Volkov.