Paradoxul face însă ca republicanii să fie acum mai divizaţi ca niciodată, arată analizele presei americane: mişcarea anti-Trump (NeverTrump) din rândul Partidului Republican ameninţă că nu cedează şi există semnale deja că mai mulţi republicani o vor susţine pe contracandidata democrată Hillary Clinton în noiembrie 2016 sau că vor „sabota” din interior candidatura magnatului care a stârnit valuri de indignare prin declaraţiile sale xenofobe, rasiste şi deseori lipsite de orice bază reală, scrie Andrei Luca Popescu, în Gândul.
Mai mult, consideră unii analişti, candidatura lui Trump pleacă cu mari handicapuri în faţa lui Hillary Clinton, ceea ce constituie un al doilea paradox: cu un candidat care mătură stat după stat, strângând majoritatea voturilor republicane în alegerile primare, republicanii riscă să se prezinte cu un candidat „de neales” în noiembrie – contestat din interiorul partidului şi urât de electoratul nehotărât sau care nu e fidel partidului. În loc să se concentreze pe torpilarea lui Clinton, republicanii trebuie să se concentreze acum la a face damage-control pe propriul candidat de succes.
Surpriza la care se aştepta toată lumea, după cum consideră unii analişti americani care au acuzat ipocrizia raportării la Donald Trump ca la un personaj lipsit de substanţă, care nu merită luat în seamă, s-a întâmplat marţi noapte: matematic, având în buzunar în jur de 1.050 de voturi ale delegaţilor din cele 1.237 necesare pentru a obţine candidatura, Donald Trump a devenit candidatul Partidului Republican la preşedinţia SUA. Contracandidatul său, Ted Cruz, s-a retras din cursa din interiorul partidului, după ce Trump a câştigat alegerile primare şi în Indiana, în a şaptea victorie consecutivă din ultimele săptămâni, în alegerile primare din diverse alte state americane.
Practic, Trump îşi permite acum să piardă restul statelor în care se ţin alegeri primare republicane, şi tot ar câştiga nominalizarea pentru candidatura la preşedinţia SUA.
„Dacă l-ai fi omorât pe Ted Cruz pe podeaua Senatului, iar procesul s-ar fi ţinut în Senat, nimeni nu te-ar fi condamnat”, spunea Lindsey Graham, senatoare de Carolina de Sud, una dintre cei 17 candidaţi republicani la titlul de candidat oficial al partidului pentru noiembrie 2016. Considerat un antipatic chiar şi de către mulţi dintre colegii săi de partid, Ted Cruz a fost considerat însă cel mai mic dintre două rele, în comparaţie cu Trump, cursa acestuia s-a terminat printr-un eşec, arată Financial Times.
Senatorul republican Cruz a încercat să-l întreacă pe Trump la „conservatorisme” şi la retorica privind problemele de securitate naţională, recurgând în discurs la durităţi de genul „bombardării în masă” (carpet bomb) a Statului Islamic, chiar cu riscul victimelor civile, în Irak şi Siria, până când ar afla dacă „nisipul străluceşte în întuneric”, sau că ar extinde controversata închisoare militară de la Guantanamo Bay. Cu toate acestea, Cruz nu a reuşit să învingă retorica populistă şi lipsită de orice scrupul a lui Trump (chiar marţi noapte a ajuns să îl acuze pe tatăl lui Ted Cruz că a fost văzut alături de asasinul lui John F. Kennedy), arată Foreign Policy.
Acum, republicanii se confruntă cu două paradoxuri: unul în interiorul partidului şi al doilea în afara sa.
„Ironia momentului este că sezonul alegerilor primare a pus pe tapet slăbiciunile lui Hillary Clinton, care i-au făcut pe liderii republicani să saliveze la perspectiva campaniei electorale naţionale. Acum însă se confruntă cu o întrebare la care nimeni nu poate răspunde pe deplin: le permite Donald Trump să capitalizeze problemele doamnei Clinton sau face din asta o misiune imposibilă?”, scrie Wall Street Journal.
Citeşte continuarea articolului în Gândul.