Gripa porcină, care ar fi provocat moartea a circa 160 de persoane în Mexic, continuă să se extindă, miercuri înregistrându-se primul mort în Statele Unite, şi primele cazuri suspecte în Germania, cărora li se adaugă noi cazuri în zona Pacificului, în Noua Zeelandă şi Australia.
„Credem că avem de-a face cu primul caz suspect de gripă porcină în Croaţia, am izolat o femeie de 22 de ani la Osijek”, a declarat ministrul Sănătăţii, Darko Milinovici.
Pacienta se află „în stare bună de sănătate” şi este tratată cu Tamiflu, un medicament antiviral, a menţionat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Gospic, difuzată de postul public de radio.
„Potrivit informaţiilor de care dispunem, pacienta tocmai efectuase o călătorie în Statele Unite”, a adăugat el, menţionând că femeia prezenta începând de luni simptome gripale.
Potrivit postului public de radio, tânăra făcea parte dintr-un grup de 16 studenti ai unei facultăţui din Osijek care s-au aflat timp de două săptămâni la Chicago.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că rezultatele testelor vor fi cunoscute în 24 de ore.