Comisia Europeană a adoptat o strategie farmaceutică, pentru asigurarea de medicamente inovatoare şi accesibile

Publicat: 25 11. 2020, 16:15
Actualizat: 25 11. 2020, 16:17

Potrivit unui comunicat al CE, strategia va permite Europei să îşi satisfacă nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin intermediul unor lanţuri de aprovizionare solide.

Strategia are patru obiective principale: asigurarea disponibilităţii pentru pacienţi a unor medicamente accesibile financiar şi abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniul rezistenţei la antimicrobiene, al cancerului, al bolilor rare), sprijinirea competitivităţii, a inovării şi a sustenabilităţii industriei farmaceutice, îmbunătăţirea mecanismelor de pregătire şi răspuns la crize şi asigurarea unei voci puternice a UE pe plan mondial, prin promovarea unui nivel înalt al standardelor în materie de calitate, eficacitate şi siguranţă.

Conform reprezentanţilor CE, deşi strategia reprezintă mult mai mult decât un simplu instrument de răspuns la crize, ea este inspirată din răspunsul iniţial la pandemia de COVID-19 şi face ca sectorul farmaceutic din Europa să fie mai bine pregătit şi mai rezistent.

„Pandemia cauzată de noul coronavirus a evidenţiat necesitatea vitală de a consolida sistemele noastre de sănătate. Aceasta include disponibilitatea unor medicamente sigure, eficace şi de înaltă calitate, la preţuri accesibile. În vremurile dificile din perspectivă economică şi socială cu care se confruntă UE în prezent, strategia adoptată astăzi va asigura faptul că Europa şi europenii vor continua să beneficieze de astfel de medicamente. Fac apel la statele membre şi la Parlament să susţină această strategie, care va fi pusă în aplicare în următorii trei ani şi ulterior”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Reprezentanţii CE susţin că strategia farmaceutică pentru Europa marchează începutul unui proces: punerea sa în aplicare include o agendă ambiţioasă de acţiuni legislative şi nelegislative care vor fi lansate în următorii ani.