Comisia Europeană a adoptat programul „Europa creativă”. Iată câţi bani vor fi investiţi
Potrivit unui comunicat al CE, „Europa creativă” îşi sporeşte sprijinul acordat partenerilor din sectoarele creative şi culturale, ţinând seama în mod corespunzător de dificultăţile create de criza provocată de pandemia de COVID-19 şi de concurenţa tot mai intensă de pe plan mondial.
„Sectoarele creative şi culturale sunt sufletul societăţii europene şi ştim cât de reziliente au fost în aceşti doi ani care au trecut. În 2022, «Europa creativă» va beneficia de cel mai mare buget din istoria sa. UE le este alături şi le ajută să se refacă, le sprijină procesul creativ şi potenţialul de inovare. Îi invităm pe artiştii, creatorii şi profesioniştii din sectorul cultural să ia în considerare numeroasele oportunităţi de finanţare oferite de «Europa creativă» şi să beneficieze de ele”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.
Componenta culturală a programului va include cereri de propuneri şi iniţiative noi pentru sectoarele muzicii, patrimoniului cultural, artelor spectacolului şi literaturii. În plus, programul va lansa o schemă de mobilitate, oferindu-le artiştilor, creatorilor sau profesioniştilor din domeniul cultural oportunităţi de a se deplasa în străinătate în vederea dezvoltării profesionale sau pentru colaborări internaţionale şi pentru a se adresa unui public nou, a deveni coproducători, a crea în comun cu alţii sau a-şi prezenta operele.
Componenta Media se concentrează pe audiovizual, iar în 2022 se introduc mai multe noutăţi. Va fi finanţat sprijinul acordat dezvoltării unor jocuri video şi a unor experienţe inovatoare legate de realitatea virtuală. O acţiune nouă, „Media 360 de grade”, va viza principalele foruri din industrie, implicând întreprinderi din lanţul valoric audiovizual. Pentru o şi mai mare stimulare a inovării, va fi lansat portalul Media Market, pentru întreprinderile nou-înfiinţate promiţătoare. Colaborarea dintre festivalurile de film va fi consolidată prin intermediul reţelelor.
Componenta transsectorială va spori finanţarea acordată Laboratorului pentru inovare creativă pentru proiecte comune de inovare care implică mai multe sectoare creative, contribuind totodată la noul Bauhaus european. Această componentă va extinde şi sprijinul acordat mass-mediei de ştiri prin luarea de măsuri suplimentare care să protejeze libertatea presei.
„Europa creativă” va viza şi aspecte esenţiale legate de sectoarele culturale şi creative. Proiectele finanţate din componenta Media vor trebui să implementeze strategii pentru ecologizare şi diversitate, inclusiv echilibrul de gen.