Criza de vaccin a adus cu ea şi piaţa neagră a vaccinurilor. Premierul ceh Andrej Babis a spus că a primit oferte de vaccin AstraZeneca de la mai multe ţări din Golf.
Există zvonuri că au fost ţări europene care au primit oferte de vaccin AstraZeneca din Brazilia, la 15-20 de dolari doza, în condiţiile în care serul costă în jur de doi euro doza. Purtătorul de Cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mammer avertizează că aceste vaccinuri ar putea fi falsificate.
„Este vorba despre injectarea unei substanţe active în corpul uman, deci trebuie să fiţi 100% siguri că modalităţile prin care achiziţionaţi vaccinurile sunt complet legale”, avertizează Eric Mammer.
Pandemia a creat pieţe negre şi paralele încă de anul trecut, când au fost descoperite multe materiale de protecţie falsificate. Problema continuă, iar periodic sunt descoperite loturi de măşti neconforme sau falsificate. În cazul vaccinurilor, riscul este mult mai mare.
„Când eşti pe piaţa neagră există riscul să primeşti lucruri care nu sunt autentice. De aceea supraveghem lucrurile îndeaproape”, adaugă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.