Comisia Europeană, evacuată din nou în urma unei alerte de incendiu
Sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, care adăposteşte până la 2.700 de persoane, a fost din nou evacuat miercuri, în urma unei alerte de incendiu declanşate după spargerea unei conducte de apă caldă, la nouă zile după un foc care a provocat daune clădirii şi a dus la închiderea sa pentru mai multe zile.

Comisia Europeană, evacuată din nou în urma unei alerte de incendiu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Sediul Comisiei Europene a fost evacuat miercuri pentru a doua oară într-un interval de nouă zile, în urma unei scurgeri de apă caldă, în timpul căreia a fost rănită o persoană şi a fost declanşată alerta de incendiu, potrivit pompierilor.
Alerta a fost declanşată cu puţin timp înaintea orei 11.30 (12.30, ora României), în timp ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, susţinea o conferinţă de presă cu privire la supravegherea financiară, obligând astfel cele 2.000 de persoane care lucrau în imobil la acea oră să evacueze sediul.
Un reprezentat al pompierilor de la locul incidentului a declarat că nu este vorba despre un incendiu, alarma fiind declanşată de o "scurgere de apă caldă într-o canalizare provenind de la cazan".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Aburii fierbinţi i-au produs arsuri uşoare unei persoane în zona picioarelor şi a mâinilor. Aceasta a fost luată sub supraveghere de o echipă a spitalului militar (din Bruxelles) specializat în arsuri", a declarat acesta.
Comisia a informat în legătură cu arsuri "serioase", precizând că persoana rănită este un muncitor care lucra la canalizare.
Către ora 13.00 (14.00, ora României), alerta a încetat definitiv, iar clădirea putea fi din nou ocupată, a precizat Executivul european.
Barroso urma să susţină o conferinţă alături de cancelarul Austriei, Werner Fayman, după prânz.
Clădirea Berlaymont, cum este numit imobilul în care funcţionează Comisia Europeană, a fost avariată la 18 mai de un incendiu a cărui origine rămâne în continuare nedeterminată.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului