- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia Europeană urmăreşte "cu îngrijorare" situaţia din România şi anunţă că va analiza în detaliu modificările finale aduse legilor justiţiei. Solicitarea adresată Parlamentului
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans au declarat miercuri că urmăresc cu îngrijorare situaţia din România, subliniind că un stat puternic este întemeiat pe independenţa şi eficienţa sistemului judiciar.
Comisia Europeană avertizează România cu privire la pericolul regresării în domeniul justiţiei şi anunţă că va analiza în detaliu modificările finale aduse legilor justiţiei. Solicitarea adresată Parlamentului
"Urmărim cu îngrijorare recentele evoluţii din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficient corupţia, constituie pietre de temelie ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene", au afirmat Jean-Claude Juncker şi Frans Timmersmans, într-un comunicat comun, publicat pe site-ul instituţiei.
"În cel mai recent raport privind mecanismul de cooperare şi de verificare, publicat în noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul că Guvernul şi Parlamentul ar trebui să asigure transparenţa totală a procesului privind legile justiţiei şi să ţină seama, în mod corespunzător, de consultările desfăşurate în cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat că o situaţie în care independenţa justiţiei şi evaluările sistemului judiciar sunt considerate valoroase şi li se acordă atenţia adecvată, inclusiv prin avizele Comisiei de la Veneţia, reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor stabilite prin MCV", au mai precizat ei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Comisia face apel la Parlamentul României "să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat".
"Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării şi va analiza în detaliu modificările finale aduse legii justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese şi corupţia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei", se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Pe data de 7 februarie, Parlamentul European urmează să dezbată subiectul "ameninţări la adresa statului de drept reprezentate de reforma sistemului de justiţie din România".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO