- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisie PE: România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile pentru aderarea la Schengen
Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European a stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare aderării la Schengen, un vot în plen pe această temă fiind programat în iunie, iar decizia finală va aparţine Consiliului European, informează un comunicat oficial.
Centrul Naţional Sistemul Informatic Schengen (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia.
Membrii Comisiei au considerat că, deşi există unele probleme care vor trebui reevaluate şi care vor fi în centrul atenţiei în continuare, acestea nu reprezintă obstacole în calea admiterii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
"Sunt pregătite aceste două ţări pentru aderarea la Schengen? Răspunsul meu clar este da. Iar acest lucru este clar din rapoartele de evaluare şi în urma vizitelor pe care le-am efectuat. La unele capitole, cele două ţări sunt chiar mai bine pregătite decât alte state care deja sunt membre Schengen", a declarat raportorul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Carlos Coelho.
"Unele dintre aceste pregătiri se datorează faptului că investiţiile au fost făcute recent, echipamentele sunt mai noi, mai moderne şi mai eficiente. De asemenea, au fost şi implicări politice: ambele ţări au beneficiat de implicare politică pentru a demonstra că îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen", adaugă Coelho.
Coelho a subliniat necesitatea recunoaşterii faptului că, din cauza imigraţiei ilegale, frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia rămâne una dintre zonele cele mai sensibile. Acest lucru înseamnă că Bulgaria trebuie să ia unele măsuri suplimentare, inclusiv să aibă un plan special de acţiune care să fie implementat când aderă la Schengen şi să intensifice cooperarea cu Grecia şi Turcia.
"Este important să reţinem că eliminarea controalelor la frontierele interne necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre în existenţa controalelor eficiente la frontierele externe, pentru că securitatea Spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru efectuează verificări la frontierele externe", a subliniat raportorul.
Comisia PE consideră că, înainte de sfârşitul anului 2011, UE trebuie să stabilească un termen clar pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO