Italienii sunt din ce în ce mai supăraţi pe Uniunea Europeană, căreia îi reprosează lipsa de solidaritate în lupta pe care Italia o duce cu coronavirusul. Este ceea ce reiese din două sondaje de opinie, realizate în ultima lună. Potrivit datelor, peste 40% dintre italieni ar vota pentru un Italexit. Autortăţile de la Roma au criticat Uniunea pentru că a răspuns târziu strigătelor de ajutor venite din Peninsulă, prin care anunţa că are nevoie de măşti şi alte echipamente medicale.
Italienii nu sunt mulţumiţi nici de ajutorul financiar de la Bruxelles şi cer ca statele membre să împartă povara financiară cu care ţara s-a ales în urma epidemiei de coronavirus. Dacă nu va da acum dovadă de solidaritate, premierul Giuseppe Conte a atras atenţia că Uniunea Europeană riscă să eşueze ca proiect. Comisia Europenă a anunţat săptămâna trecută un plan 500 de miliarde de euro pentru salvarea economiei UE.