Compania aeriană Qantas lansează „zborurile misterioase” pentru a stimula turismul

Publicat: 03 03. 2021, 08:51
Actualizat: 03 03. 2021, 08:53

Astfel de excursii au fost populare în anii ’90.

Companiile aeriene din întreaga regiune vin cu strategii diferite pentru a aborda criza indusă de pandemie, Thai Airways anunţând săptămâna aceasta că îşi va reduce forţa de muncă cu 50%.

Transportatorii se confruntă cu o scădere severă a numărului pasagerilor pe fondul „desfăşurării neuniforme a vaccinărilor în întreaga lume, care va întârzia redeschiderea completă a frontierelor”, potrivit Asociaţiei Companiilor Aeriene Asia Pacific (AAPA).

Cifrele AAPA publicate săptămâna aceasta au arătat că numărul de pasageri pentru ianuarie a fost de doar 4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când 33,5 milioane de pasageri au zburat în regiune.

Qantas a fost una dintre primele companii aeriene care a oferit zboruri „către nicăieri”, care decolează şi aterizează pe acelaşi aeroport după zboruri la joasă înălţime peste unele repere emblematice australiene.

Zborurile misterioase sunt cea mai recentă tactică a companiei aeriene australiene de a atrage mai mulţi pasageri să zboare.

Zborurile vor fi cu unul dintre cele trei avioane Qantas Boeing 737 din Brisbane, Melbourne sau Sydney, cu tarife economice începând de la 737 dolari autralieni – 577 dolari SUA.