În 2020, Curtea Supremă din Franţa a dat dreptate unui fost şofer Uber, care a susţinut că ar trebui să fie considerat un angajat al companiei, nu un liber-profesionist.
Pe baza acelei hotărâri din 2020, taximetriştii din procesul de astăzi susţin că Uber refuză să aplice legislaţia franceză a muncii şi că beneficiază de avantaje neloiale. Aceştia sunt supuşi unor norme mai restrictive decât cei care deţin statutul de liber profesionist, susţin taximetriştii.
„Intenţionăm să demonstrăm că Uber a pus în aplicare un sistem în care ilegalitatea este un principiu de funcţionare, un sistem în care încălcarea legii este folosită ca un mijloc de a distruge piaţa, în detrimentul concurenţei”, a declarat pentru AFP avocatul taximetriştilor, Cédric Dubucq.
Dincolo de propria lor evaluare a unui prejudiciu mediu anual de 9.300 de euro pe şofer, reclamanţii cer despăgubiri pentru daune psihologice, transmite
Euronews.
Uber a declarat că cererea taximetriştilor este „nefondată” şi „depăşită”.
„Peste 35.000 de şoferi şi taximetrişti folosesc aplicaţia noastră pentru a genera venituri. Această acţiune este împotriva interesului unui întreg sector, precum şi a şoferilor care doresc să rămână independenţi, la fel ca mii de taximetrişti francezi independenţi”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber.
Într-un caz judiciar separat, la începutul lunii octombrie, o curte de apel din Paris a decis că Uber trebuie să despăgubească 149 de taximetrişti din cauza concurenţei neloiale legate de fosta sa aplicaţie UberPop.