Companiile elveţiene susţin extinderea acordului de liberă circulaţie la România şi Bulgaria – presă

Publicat: 13 12. 2008, 15:20
Actualizat: 06 11. 2012, 09:09

Sondajul a fost realizat de Uniunea patronală elveţiană şi arată că intrarea în vigoare a liberei circulaţii a persoanelor, din 2002, a permis o creştere suplimentară cu 0,16 la sută a produsului intern brut (PIB), în perioada 2002-2007.

Cel mai surprinzător rezultat a fost acela că introducerea liberei circulaţii a persoanelor nu a avut un efect negativ asupra ratei şomajului. Dimpotrivă, ea a contribuit la scăderea ei, cu 0,02 la sută. De asemenea, nivelul mediu al salariilor a avut de câştigat, sub efectul sosirii unor muncitori calificaţi.

Economistul Rudolf Minsch subliniază că respingerea acordului privind libera circulaţie a persoanelor ar penaliza atragerea, de către Elveţia, a implantării companiilor străine.

Roland Aeppli, unul dintre autorii unui studiu realizat de centrul KOF, nu înţelege temerile privind o sosire masivă a românilor şi bulgarilor. "Extinderea liberei circulaţii a persoanelor la noi state membre UE în ultimii ani nu a avut practic nici un efect".

Citeşte şi:

Elveţia riscă suspendarea din Schengen dacă restricţionează circulaţia românilor